Nume
Parola
Vizualizări: 6899
Sute de oameni au sărbătorit Ziua Mediului la Chişinău
Chișinău, 7 Iunie 2016 — Sute de oameni au celebrat Ziua Mondială a Mediului pe 5 iunie 2016 în Parcul Valea Morilor din Chişinău. Evenimentul a fost marcat cu muzică, distracții, ateliere tematice pentru copii și adulţi, expoziții, un târg al meșterilor populari, și cu produse locale, obținute din natură, cadouri și comunicare.

Festivalul, cu sloganul "Un copac nu moare niciodată singur", a fost organizat de proiectele de mediu ale Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) - Clima East, Conservarea biodiversității, Energie și biomasă, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Oficiul Schimbarea Climei, Programul de granturi mici al Fondului Global de Mediu (GEF), Agenția Moldsilva și Mișcarea Ecologistă din Moldova.

„Pentru Republica Moldova, tematica biodiversității este relevantă, deoarece orice specie dispărută, chiar şi la nivel local, pune în pericol funcționalitatea sistemelor naturale, iar acestea stau la baza vieții şi tuturor activităților umane. Bunurile și serviciile pe care le oferă ecosistemele naturale, cum ar fi, hrana, solul, apa si aerul purificat, lemnul si altele sunt vitale pentru menținerea vieții pe pământ, dar şi pentru dezvoltarea socială și economică viitoare. PNUD, prin intermediul proiectelor sale, susține Guvernul Republici Moldova în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, pentru care protecția mediului are un rol cheie”, afirmă Silvia Pana-Carp, coordonatoare de programe la PNUD Moldova.

La rândul său, viceministrul mediului, Victor Morgoci, a declarat: ”Ministerul Mediului a fost, este și va fi preocupat să implanteze în mintea și sufletul fiecărui cetățean al societății conceptul că omul, ca specie biologică, este dependent de natură și nu poate trăi în afara ei. Vă îndemn pe fiecare să conștientizați necesitatea protejării mediului, pentru că un mediu curat este indispensabil vieții omenești.”

Interpretul Cristofor Aldea-Teodorovici a impresionat vizitatorii cu un DJ mix set cu live vocals. La rândul său, Mișcarea Ecologistă din Moldova, împreună cu un grup profesionist de turiști, i-au instruit pe oaspeți cum să ”trăiască corect în natură”- cum să organizeze un popas turistic, despre speciile de păsări și, firește, despre codul etic al turistului. Dincolo de partea informativă, vizitatorii s-au întrecut la mersul pe funie, un sport captivant de concentrare și echilibru.

Specialiști de la Agenția Moldsilva și-au expus instrumentele de lucru și au povestit curiozități despre copaci și animale. O altă atracție activă a zilei au fost atelierele de reciclare, de unde fiecare participant a plecat cu o sacoșă confecționată din bannere și obiecte decorative pe care le-au țesut copiii, din stofe reciclate. Tot aici, meșterii populari i-au învățat pe oaspeți împletitul cu nuiele și fibre vegetale.

O altă expoziție eco a fost organizată în zona "Energiei regenerabile" unde au fost expuse cazane pe biomasă asamblate în R. Moldova, biocombustibil produs local.

Fiecare participant a mai putut sa afle care este amprenta personala de emisii de carbon şi, respectiv, câți copaci datorează universului.

Zona ”Lasă un mesaj planetei Pământ” a oferit suport pentru exprimarea tuturor, unde fiecare a putut să-și lase propriul mesaj de susținere a mediului. Tot aici s-au făcut sesiuni foto.

Pe faleza lacului din Parcul ”Valea Morilor” a fost expusă o expoziție cu fotografii despre activitățile proiectelor și instituțiilor organizatoare ale evenimentului, cu privire la activitățile lor de mediu în Republica Moldova.

La eveniment meșterii populari din întreaga republică și-au expus produsele. Tot aici, au fost comercializate produse prețioase, obținute din natură, precum mierea și plantele medicinale.

Ziua Mondială a Mediului este celebrată anual la 5 iunie. Tema din acest an este comerţul ilegal cu animale şi plante sălbatice.

„Cu ocazia acestei Zile Mondiale a Mediului, îndemn populaţia şi autorităţile de pretutindeni să păşească peste indiferenţă, să combată lăcomia şi să acţioneze pentru a păstra patrimoniul nostru natural pentru beneficiul actualei generaţii şi al acelor ce vor urma”, a afirmat în mesajul său secretarul general ONU, Ban Ki-moon.

Informaţie de contact
Cătălina Molodoi, Consultantă în Comunicare a proiectului PNUD Moldova Conservarea Biodiversității, tel: +373 69101626, catalina.molodoi.undp@gmail.com