Nume
Parola
Vizualizări: 1619
Din categorie: Politic & Electorala
Experți din UE au împărtășit deputaților moldoveni experiența procesului de integrare europeană
25 Noiembrie 2015 — Experți din parlamentele naționale ale statelor membre UE, au prezentat deputaților moldoveni experiența din procesul de integrare europeană. Masa rotundă a fost organizată de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în cadrul proiectului “Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, finanţat de Suedia.

La evenimentul intitulat ”Rolul parlamentelor naționale în procesul de integrare europeană”, experți și deputați au discutat despre mecanismele de cooperare dintre Legislativ și Executiv, procesul de armonizare a legislaţiei naționale la normele și standardele UE, precum și despre controlul parlamentar.

Valentina Buliga, președinta Comisiei parlamentare pentru politica externă, a declarat că armonizarea treptată a legislației la aquis-ul comunitar este rolul de bază a Parlamentului. „Trebuie să ajustăm legislația pentru a implementa Acordul de Asociere. De asemenea, este important cum realizăm controlul parlamentar ca să imprimăm eficiența proceselor de integrare europeană. Sper că recomandarile experților ne vor ajuta să ajustăm Regulamentul Parlamentului, să înțelegem ce alte instrumente putem utiliza pentru a exploata la maxim atribuțiile noastre”, a menționat Buliga.

Răzvan Buzatu, Consultant Internațional PNUD pentru evaluarea rolului Parlamentului Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, a relatat deputaților despre experiența României și a prezentat soluții practice pentru problemele care pot apărea pe parcursul integrării europene. ”În acordul de asociere sunt deja multe documente care trebuie ajustate cu legislația națională, respectiv este important să fie consolidate capacitățile Parlamentului pentru a face față cu succes obiectivului de integrare europeană”, a menționat Buzatu.

Heike Boddenhausen, șef secretariat, Comisia pentru Afaceri Europene, Parlamentul German, a notat importanța instrumentelor parlamentare care trebuie utilizate la maxim pentru a asigura ajustarea legislației. „Țara mea este membru fondator al Uniunii Europene, noi am fost implicați de la bun început și nu am avut de trecut etapele pe care le-au trecut colegii. Însă, din experiența noastră, controlul parlamentar are un rol cheie în armonizarea legislației”, a declarat Boddenhausen.

„Este important că putem să împărtășim experiența noastră de acum 20 de ani”, spune Laszlo Juhasz, șef secretariat, Comisia pentru Afaceri Europene, Parlamentul Ungariei. Potrivit lui, este important să existe structuri în Parlament responsabile de integrarea europeană. De asemenea, este absolut necesar să fie întocmit un calendar al activităților corelat la stipulările Acordului de Asociere, iar termenele de executare să fie respectate. O altă etapă nu mai puțin importantă este controlul parlamentar și cooperarea în acest sens cu alte instituții, pentru ca legile să fie transpuse în viață”, a menționat Juhasz.

Participanții la discuție au prezentat experiența Germaniei, Romaniei și Ungariei în armonizarea legislației și controlul parlamentar.

Informaţie de contact

Sergiu Galiţchi, Manager de proiect, tel.: (373 22) 268 278, sergiu.galitchi@undp.org.





Statistica

  • 9550 comunicate de presă
  • 324 jurnalişti înscrişi
  • 129 instituţii/companii înscrise
  • 466 utilizatori înscrişi

Valid XHTML 1.0 Strict



Marketing si publicitate