Vizualizări: 10126
Gimnaziul din Bălțata, Criuleni, a renunțat la gaz în favoarea peletelor produse de un agent economic din localitate
13 Martie 2017 — Ce? Proiectul Energie și Biomasă organizează o vizită pentru jurnaliști la Gimnaziul din satul Bălțata, raionul Criuleni, care a renunțat la încălzirea cu gaze în favoarea celei cu biomasă, iar biocombustibilul este achiziționat de la un agent economic din localitate. Instalarea sistemului de încălzire pe biomasă a fost asigurată din fonduri europene, în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă. Grupul de jurnalişti va vizita şi linia de producere de pelete din localitate.
Cine? Reprezentanți ai Proiectului Energie și Biomasă, autorități publice locale, beneficiari.
Când? Miercuri, 15 Martie 2017, ora 10.00.
Unde? Satul Bălțata, raionul Criuleni.
Important. Centrala termică încălzește o suprafață de peste 2.000 m2. Valoarea totală a investiției pentru instalarea centralei termice pe biomasă a fost de peste 82.000 EUR, asigurată din fonduri europene, iar contribuția comunității a fost de peste 500 mii lei.
Pentru jurnaliștii interesați să participe va fi asigurat transport. Vă rugăm să confirmați participarea până marţi, 14 martie, ora 12.00, pe adresa de E-mail galina.garaba@communications.md sau la nr. de telefon (022 21 14 15; 069495150).
Proiectul Energie şi Biomasă 2 este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2288
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33