Nume
Parola
Vizualizări: 5040
Centru de creație la standarde europene pentru copiii din Dubăsari, stânga Nistrului
Dubasari, stânga Nistrului, 14 Iulie 2016 — 14.07.2016 - Copiii din orașul Dubăsari, stânga Nistrului, își vor putea petrece timpul liber cu folos și în condiții sigure. Centrul de creație din localitate este renovat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Intervenția este realizată în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Peste 750 de copii frecventează anual atelierele Centrului de creație: croitorie, canto sau coregrafie. La cele 30 de secții vin să-și valorifice talentele nu doar copiii din localitate, dar și din satele Lunga, Corjova și Cocieri. Totuși, din lipsa comodităților elementare, numărul copiilor s-a micșorat constant.

La al 65-lea an de la darea în exploatare, edificiul a ajuns să fie modernizat pentru prima dată. Uniunea Europeană a acordat 136.614 euro pentru aceasta – fonduri greu de mobilizat la nivel local. Acoperișul, geamurile și ușile vechi au fost schimbate, iar sistemul de încălzire defect - înlocuit cu unul nou. Fațada, cartea de vizită a instituției, este și ea renovată, iar elementele de decor restabilite. Finalizarea lucrărilor de reconstrucție este preconizată pentru toamna anului curent.

„Vom avea și sală de festivități modernă. Anterior aceasta nu se încălzea deloc în timpul rece al anului, iar activitățile prilejuite sărbătorilor de iarnă se petreceau în frig. Suntem siguri că odată cu venirea noului an școlar, grație noilor condiții, la Centrul nostru de creație vor veni cu mult mai mulți copii”, afirmă Oxana Voițehovscaia, directoarea instituției.

Copiii, dar și părinții așteaptă momentul când Centrul cu condițiile îmbunătățite își va relua activitatea. Pentru părinți este important să existe o instituție în care copiii lor să-și petreacă timpul liber cu spor și să-și valorifice talentele.
Centrul de creație este modernizat în cadrul programului european de sporire a încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru. De serviciile sale beneficiază copii de pe ambele maluri ale râului Nistru. Acordarea suportului prevede și organizarea unor activități comune între Centrul de creație din Dubăsari și instituțiile cu profil similar din dreapta Nistrului.

În prezent, prin intermediul Programului, sunt modernizate în jur de 20 de obiecte de infrastructură socială pe ambele maluri ale râului Nistru: școli, Case de cultură, instituții medicale ș.a.

Programul „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” a fost lansat în anul 2009, este finanțat de UE și implementat de PNUD.

Mai multe despre Programul UE-PNUD Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii găsiți:
Pe site-ul UNDP-Moldova: www.md.undp.org
FB: Poduri de încredere peste Nistru/OK: Мосты доверия через Днестр
Persoană de contact: Irina Perciun, Specialistă comunicare și relații media. Tel.: 069 12 02 34; e-mail: irina.perciun@undp.org