Nume
Parola
Vizualizări: 4370
Moldova face primii pași spre revoluția datelor, pentru o dezvoltare durabilă
25 Martie 2016 — Republica Moldova desfășoară, de rând cu alte șapte țări, un exerciţiu global de cartografiere a ecosistemului revoluției datelor. Exerciţiul are loc sub conducerea Cancelariei de Stat și Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova, cu suportul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Factorii de decizie și specialiștii TIC din cadrul ministerelor relevante, deținătorii de date și managerii de date din cadrul instituțiilor publice și organizațiilor private, experții de date din partea societății civile și partenerii de dezvoltare s-au întrunit în perioada 22-24 martie 2016, pentru a discuta despre nivelul de pregătire a Republicii Moldova de a oferi și de a utiliza datele necesare pentru stabilirea țintelor naționale relevante și pentru urmărirea progresului în implementarea Agendei de Dezvoltare 2030.

Agenda de Dezvoltare 2030 a fost adoptată în unanimitate de statele membre ale ONU în septembrie 2015 şi include 17 obiective globale, Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, care îşi propun să combată sărăcia, inegalitatea şi schimbările climatice. Acum, Republica Moldova se pregăteşte să „naţionalizeze” aceste obiective.

“Oportunitatea acestei inițiative, care precede naţionalizarea Agendei de Dezvoltare Durabilă, ajută la elaborarea unei foi de parcurs pentru procesul de adaptare a țintelor și indicatorilor Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la cadrul național de politici și cel de monitorizare și evaluare”, a menționat Alexandra Popa, Șefa Direcţiei Coordonarea Politicilor și Planificare Strategică din cadrul Cancelariei de Stat.

Reprezentanta Centrului e-Guvernare, Livia Țurcanu, a evidențiat importanța utilizării instrumentelor tehnologice disponibile și infrastructurii guvernării electronice în colectarea, producerea și diseminarea datelor: „Utilizarea tehnologiei și a infrastructurii partajate existente ar putea ajuta instituțiile publice în reducerea costurilor operaționale, luarea unor decizii mai bune și mai rapide, precum și facilitarea comunicării inter-instituționale”.

Experta Biroului Național de Statistică, Ala Negruță, a afirmat că “cea mai mare provocare pentru producătorii de date din Moldova ar fi acoperirea întregului spectru de dimensiuni necesare pentru dezvoltarea durabilă, care să nu uite de nimeni. Succesul raportării pe viitor pe marginea Agendei 2030 va depinde de disponibilitatea unui mecanism operațional pentru monitorizarea și evaluarea țintelor naționale”.

Alexandru Oprunenco, Specialist în Politici PNUD Moldova, a subliniat că revoluția datelor prevede o elaborare mai bună de politici pentru dezvoltare durabilă, bazate pe dovezi, prin utilizarea mai eficientă a surselor disponibile și a celor noi de date și accesul deschis la aceste surse: „Noi credem că revoluția datelor va merge dincolo de statisticile tradiționale și că persoanele – utilizatorii, producătorii, beneficiarii și proprietarii de date, trebuie să fie în centrul mecanismelor de responsabilizare și participare pentru Agenda de Dezvoltare Post-2015”.

Subiecții cartografierii sunt toate comunitățile active în domeniul datelor (producătorii și deținătorii surselor de date, utilizatorii statisticilor) și instituțiile (guvernul, societatea civilă, sectorul privat, mediul academic), interacționând prin intermediul cadrului de reglementare, care le ghidează activitatea, precum și prin utilizarea tehnologiilor inovative.

Cartografierea se va baza pe revizuirea din oficiu, analiza de expert, rezultatele consultării publice a tuturor actorilor activi în domeniul datelor, opiniile colectate prin discuții deschise pe parcursul atelierelor și sondajul online, care va fi completat de toți participanții implicați. Un raport național va fi produs și prezentat până la finele lunii aprilie 2016.

Chestionarul privind “Cartografierea ecosistemului revoluției datelor” poate fi accesat și completat până la 30 martie 2016: http://idsi.md/DataRevolutionMD

Informaţie de contact

Pentru orice informație adițională, vă rugăm să contactaţi pe Alexandru Oprunenco, PNUD Moldova, telefon: (373 22) 269202, alexandru.oprunenco@undp.org.