Nume
Parola
Vizualizări: 3952
Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2012 – „Aspiraţiile europene și dezvoltarea umană a Republicii Moldova”: „INTEGRAREA EUROPEANĂ ESTE CEA MAI BUNĂ OPŢIUNE PENTRU DEZVOLTAREA UMANĂ”
CHISINAU, 7 Decembrie 2012 — Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2012, intitulat „Aspiraţiile europene și dezvoltarea umană a Republicii Moldova”, analizează provocările şi realizările, întârzierile şi progresele Republicii Moldova din perspectiva dezvoltării umane şi formulează un set de recomandări ce ar putea reduce costurile și maximiza beneficiile integrării europene pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

Acest Raport Naţional de Dezvoltare Umană, lansat în prezenţa unor înalţi oficiali, experţi şi parteneri, se axează pe integrarea europeană, care „este probabil expresia utilizată cel mai frecvent în discursul politic din Republica Moldova” şi care „pare a fi cea mai bună opţiune strategică ce ar putea susţine puternic ţara pentru atingerea obiectivelor sale de dezvoltare”.

Raportul Național de Dezvoltare Umană 2012 a fost elaborat la comanda Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, specializat în cercetări economice și politici publice, beneficiind de contribuţii ale unor persoane şi organizaţii, recenzenţi, contributori şi membri ai Consiliului Consultativ ai Raportului.

„Scopul final al dezvoltării umane este să lărgească alegerea și oportunitățile oamenilor astfel încît aceștea să aibă o viață pe care o apreciază”, a spus Cihan Sultanoglu, Consilier al Secretarului General ONU și Director regional pentru Europa și CSI al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. “Al 11-lea Raport Național al Dezvoltării Umane demonstrează că aspirațiile de integrare europeană și dezvoltarea umană merg mînă în mînă, ambele determină schimbarea și modernizarea care contribuie la o dezvoltare incluzivă și durabilă pentru toți oamenii din Moldova”.


Raportul „Aspiraţiile europene și dezvoltarea umană a Republicii Moldova” se axează în principal pe impactul procesului de integrare europeană asupra dezvoltării umane în Republica Moldova pe plan economic şi social, liberalizării regimului de vize dintre Moldova și Uniunea Europeană şi dezvoltarea capitalul uman ca factor esențial al calității guvernării și al unei integrări europene de succes. Totodată, Raportul formulează o serie de concluzii şi recomandări de politici pentru avansarea Moldovei pe calea modernizării.

„Pe de o parte, integrarea europeană poate fi percepută drept un proiect politic pe termen lung ce ar oferi moldovenilor și ţării lor mai multe oportunităţi și libertăţi. Pe de altă parte, sporirea libertăţilor și consolidarea capacităţilor umane reprezintă chiar esența conceptului dezvoltării umane”, afirmă autorii Raportului Naţional.

Cercetând atent realizările şi provocările dezvoltării umane în Republica Moldova, Raportul susţine că în pofida ameliorării indicatorilor din ultimele două decenii, Moldova trebuie să recupereze un decalaj important de dezvoltare, chiar faţă de statele cele mai puţin dezvoltate care au aderat la UE în anii 2000. Un mesaj-cheie pe care îl transmite analiza este că Moldova trebuie să-şi schimbe modelul de creştere economică bazată pe remitenţele emigranţilor și consum.

Atunci când consemnează lecțiile istoriei și oportunitățile viitorului în contextul integrării europene și dezvoltării umane, autorii clarifică şi principalele aşteptări ale cetăţenilor Republicii Moldova privind procesul de integrare europeană. „Iar unul din mesajele-cheie ale acestei părţi a Raportului este că, dacă Guvernul nu adoptă o strategie de comunicare mai eficientă privind integrarea europeană, susţinerea socială care este la baza acestui proces se va eroda treptat”.

O evaluare a impactului economic și comercial al integrării economice mai strânse a Moldovei cu UE, prezentată în Raport, relevă pe baza unor modelele economice utilizate, că efectul economic net va fi unul pozitiv, dar, pentru ca Moldova să beneficieze de deschiderea economică a UE, ţara trebuie să asigure o forţă de muncă bine pregătită, flexibilă și competentă, și un mediu de afaceri care să conducă la creşterea volumului de investiţii și la diversificarea pe sectoare ale acestor investiții.

Mesajul pozitiv pe care îl transmite analiza impactului liberalizării regimului de vize dintre Moldova și Uniunea Europeană este că acesta va avea un efect benefic pentru ţară, „intensificând contactele dintre persoane și dintre afaceri și reabilitând legăturile sociale deteriorate dintre cei care muncesc peste hotare și cei rămaşi acasă”. În același timp, după cum arată Raportul, afirmația potrivit căreia liberalizarea regimului de vize va stimula emigrarea forței de muncă este puternic exagerată.

O idee-cheie pe care Raportul o promovează atunci când analizează impactul integrării europene a Moldovei asupra drepturilor omului și justiției este „necesitatea ca politicienii și factorii de decizie mai mult să cultive valori sociale mai apropiate de normele europene de bază (inclusiv toleranţa faţă de minorităţi) decât să se bazeze pe convingeri sociale existente și să ia decizii care satisfac grupuri sociale mai puţin tolerante faţă de drepturile altor grupuri”.

Atunci când autorii Raportului Naţional de Dezvoltare Umană 2012 afirmă că, de fapt, capitalul uman este un factor esențial al calității guvernării și al unei integrării europene de succes, aceştia se referă la faptul că „starea actuală a resurselor umane ale ţării influenţează viteza și calitatea integrării europene a Moldovei” şi că „un nivel mai înalt de dezvoltare a capitalului uman este necesar pentru a sprijini însuşi procesul de integrare europeană”. Aici echipa de autori arată că ingredientele de bază „ale unei integrări europene de succes sunt funcționarii publici responsabili, forţa de muncă capabilă și competitivă pentru sectorul real al economiei și o societate civilă puternică, capabilă să contribuie la atingerea scopurilor stabilite și responsabilizeze guvernul pentru politicile adoptate”.

Mesajul-cheie pe care îl transmit autorii Raportului în concluziile şi recomandările de politici pentru avansarea pe calea modernizării este că integrarea europeană va influenţa în mod pozitiv procesele dezvoltării umane în Moldova. Integrarea europeană „este cea mai bună opţiune dintre toate opţiunile de integrare ale Moldovei”, concluzionează Raportul Naţional al Dezvoltării Umane 2012.


* * *

DESPRE ACEST RAPORT: Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2012 este o publicație independentă elaborată la comanda Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

În 2011, Raportul Naţional de Dezvoltare Umană s-a intitulat „Republica Moldova: de la excluziune socială la o dezvoltare umană incluzivă”, iar în 2009-2010 RNDU s-a axat pe „Schimbările climatice în Republica Moldova: Impactul socio-economic şi opţiunile de politici pentru adaptare”. Alte Rapoarte Naționale ale Dezvoltării Umane pot fi accesate AICI.

DESPRE DEZVOLTAREA UMANĂ: Dezvoltarea Umană este un spaţiu al libertăţilor în care oamenii trebuie să-şi trăiască vieţile în modul în care ei decid să o facă. Acest concept – inspirat din operele fundamentale ale laureatului Premiului Nobel Amartya Sen şi promovat de defunctul Mahbubul Haq, şi cunoscut, de asemenea, ca abordarea capacităţilor, datorită accentului său pe libertatea vitală pe care oamenii trebuie s-o obţină ca „să trăiască şi să creeze” – constituie esenţa abordării PNUD.

DESPRE PNUD: Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare lucrează cu oamenii la toate nivelurile societății pentru a sprijini crearea unor țări rezistente la crize și pentru a ghida și susține o dezvoltare, care contribuie la îmbunătățirea vieții fiecărui om. Prezenți în 177 de țări și teritorii, noi oferim o perspectivă globală și soluții locale pentru abilitarea oamenilor și pentru crearea unor țări rezistente. Vizitați: www.undp.org și www.undp.md.


RAPORTUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE UMANĂ 2012 - „Aspiraţiile europene și dezvoltarea umană a Republicii Moldova”


Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova

Contacte:

Alexandru Oprunenco
Specialist politici
alexandru.oprunenco@undp.org

Ludmila Tiganu
Specialist în comunicare
ludmila.tiganu@undp.org

Str. 31 August 1989, 131
Chişinău, MD-2012
Republica Moldova
Tel.: (373 22) 220 045
Fax: (373 22) 220 041

Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2012 este accesibil în limbile română şi engleză pe pagina web: www.undp.md















































Raportul National al Dezvoltarii Umane 20012 si dosarul de presa complet in limbile engleza, romana si rusa este accesibil pe pagina : http://www.undp.md/presscentre/2012/NHDR/index.shtml