Nume
Parola
Vizualizări: 97
11 Aprilie 2019 — Alin Nica, primarul comunei Dudeștii Noi, Timișoara este unul dintre aleșii locali români care identifică resurse pentru a susține comunitățile locale din Republica Moldova cu care este înfrățit. Ori de câte ori are posibilitatea, militează pentru ca cooperarea dintre APL din România și Republica Moldova să devină una dintre prioritățile factorilor de decizie din cele două state.
Vizualizări: 90
11 Aprilie 2019 — Luni, 8 aprilie, directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Viorel Furdui și coordonatorul de programe în cadrul CALM Alexandru Osadci au avut o întrevedere cu echipa proiectului finanțat de Uniunea Europeană „Suport pentru consolidarea capacităților și motivația în domeniul administrației publice”. Subiectul principal al discuției a fost consolidarea capacităților, instruirile, lipsa motivării financiare și a remunerării adecvate a angajaților din APL.

Vizualizări: 87
11 Aprilie 2019 — Președintele Asociației Orașelor din România (AOR), primar al orașului Balș, județul Olt, Mădălin Ady Teodosescu a vorbit în cadrul unui interviu pentru calm.md despre relația dintre asociația pe care o reprezintă și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), despre participarea în comun la Forumul de Cooperare Român-Francez, dar și despre obiectivele acestor două asociații.
Vizualizări: 230
9 Aprilie 2019 — Autoritățile publice locale, în virtutea competențelor atribuite prin lege, gestionează o parte importantă din treburile publice. Pentru regiunea Europei centrale și de est, autoritățile publice locale au în gestiune proprie, în medie, un număr de 20 de funcții în domeniile: educație; sănătate; cultură și sport; protecția socială și altele.
Vizualizări: 223
9 Aprilie 2019 — Parteneriatul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) cu asociațiile autorităților locale din România dă roade! CALM a participat alături de cele patru asociații reprezentative ale autorităților locale din România la cea de-a cincea ediție a Forumului Cooperării Franco-Române, desfășurat în perioada 2-3 aprilie, la Lyon, Franța.
Vizualizări: 282
8 Aprilie 2019 — Primarul orașului Cimișlia Gheorghe Răileanu a mulțumit autorilor Raportului privind „Democrația locală și regională în Republica Moldova” pentru redarea echilibrată a realităților din Republica Moldova și a confirmat că starea democrației în statul nostru este deplorabilă. „Acest lucru a fost demonstrat și în cadrul alegerilor parlamentare care au avut loc recent.
Vizualizări: 264
8 Aprilie 2019 — În cadrul dezbaterilor privind Raportul și recomandarea de țară „Democrația locală și regională în Republica Moldova”, ce au avut loca la 4 aprilie, la Strasbourg, în cadrul celei de-a 36-a sesiuni a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE), primarul municipiului Edineț Constantin Cojocaru a apreciat aspirațiile raportorilor de a ajuta Republica Moldova să aleagă calea corectă în contextul dezvoltării democrației locale, autonomiei locale, descentralizării, ca să devenim parte a Europei nu doar geografic, dar și prin lege. „Multe dintre propunerile expuse de raportori în domeniul dezvoltării democrației locale sunt luate în calcul de către puterea centrală actuală, în special este vorba de dreptul APL de a se adresa Curții Constituționale pentru a-și apăra drepturile.
Vizualizări: 254
8 Aprilie 2019 — Constantin Vlas, reprezentantul tinerei generații din Republica Moldova la Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei CALRCE s-a arătat îngrijorat de evoluția lucrurilor în Republica Moldova, care afectează nu doar politicul, dar și interesul cetățenilor. Potrivit lui Constantin Vlas, acum, mai mult ca niciodată, este nevoie de o reformă administrativă.
Vizualizări: 217
8 Aprilie 2019 — Secretarul general adjunct al Guvernului, Adrian Ermurachi a participat la cea de-a 36-a sesiune a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE) ce a avut loc la Strasbourg, în perioada 2-4 aprilie. Oficialul a ținut un discurs de la tribuna Consiliului Europei și a răspuns la întrebările membrilor CALRCE, în contextul în care a fost adoptat Raportul și Recomandarea de țară „Democrația locală și regională în Republica Moldova”.
Vizualizări: 225
8 Aprilie 2019 — Discutând despre Raportul privind „Democrația locală și regională în Republica Moldova”, elaborat de către Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRCE), președintele Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) Tatiana Badan, care este și președintele delegației Republicii Moldova la CALRCE a mulțumit raportorilor pentru elaborarea acestui document important pentru viitorul democrației locale în RM, afirmând că democrația locală din Republica Moldova parcurge o etapă dificilă. „Raportul și recomandările sunt obiective și reflectă situația reală, stabilește problemele de bază și acțiunile necesare din partea puterii centrale.



Statistica

  • 9936 comunicate de presă
  • 328 jurnalişti înscrişi
  • 134 instituţii/companii înscrise
  • 470 utilizatori înscrişi

Valid XHTML 1.0 Strict



Marketing si publicitate