Nume
Parola
Vizualizări: 125
Din categorie: Dezvoltare Regională
La Telenești a fost inaugurată Stația de epurare a apei uzate
7 Iulie 2017 — Stația de epurare a apei din raionul Telenești construită în cadrul proiectului de dezvoltare regională „Construcţia staţiei raionale de epurare şi dezvoltare a sistemului public de canalizare şi epurare a apelor uzate la nivel intercomunitar", a fost dată în exploatare.

Evenimentul a fost organizat cu participarea Directorului Misiunii USAID/Moldova Karen R. Hilliard, a Ministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, Directorului ADR Centru, Viorel Jardan, reprezentanților APL din raionul Telenești și a locuitorilor din raion.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, în cuvîntul său de salut a ținut să accentueze faptul că "Acest proiect înseamnă servicii publice locale modernizate, o viață mai bună pentru 11 mii de cetățeni și un lucru extrem de important pentru protecția mediului. Apreciez munca depusă de toată lumea în realizarea și finalizarea proiectului. Mulțumim poporului american pentru că ne-a oferit susținere în realizarea proiectului și ne ajută să ne construim viitorul aici acasă în țara noastră".

Directorului Misiunii USAID/Moldova, Karen R. Hilliard a subliniat cu referire la acest eveniment că " Prin asistența noastră, ne propunem să capacităm autoritățile locale, astfel încât acestea să devină mai eficiente și capabile să răspundă priorităților cetățenilor din comunități".

Cei prezenți la festivitatea de inaugurare au fost invitați să facă o excursie pe teritoriul stației de epurare unde reprezentantul Misiunii USAID/Moldova și Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor au pus în funcțiune stația de epurare.

În cadrul proiectului regional au fost construite circa 18 km de rețea de canalizare în s. Inești și or. Telenești, 1 Stație de epurare cu o capacitate de 700 m.c/zi în orașul Telenești, 1 stație de pompare în s.Inești și 2 stații de pompare în oraș. Astfel, după executarea acestor lucrări aproximativ 4000 de persoane beneficiază de acces îmbunătățit la acest serviciu. Pînă în prezent au fost conectate circa 550 de gospodării casnice, instituții publice și agenți economici din raionul Telenești.

Prin realizarea activităților proiectului 11300 de persoane au acum acces îmbunătățit la sistemul de canalizare.

De asemenea, au fost organizate instruiri pentru personalul "Apă Canal - Telenești" pentru a putea deservi stația de epurare nou construită.

Suma totală a acestui proiect regional ajunge la 29 616 867 lei, dintre care 21 817 792 lei au fost solicitați din Fondul Național de Dezvoltare Regională, ceea ce constituie 73,66% din costul proiectului, inclusiv suma de $ 498 913, care reprezintă finanțare din partea USAID, iar restul 150 000,00 lei constituind contribuția Primăriei or. Telenești.

Autoritățile locale au mulțimit partenerilor pentu susținere în realizarea cu succes a proiectului și au specificat că stația de epurare este de o importanţă majoră pentru raionul Telenești.





Statistica

  • 9450 comunicate de presă
  • 323 jurnalişti înscrişi
  • 129 instituţii/companii înscrise
  • 464 utilizatori înscrişi

Valid XHTML 1.0 Strict



Marketing si publicitate