Nume
Parola
Vizualizări: 4677
CIVIC FEST 2016 va sărbători „Zilele Societății Civile” împreună cu Festivalul „GUSTAR”
Chișinău, 15 Iulie 2016 — Cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional ”CIVIC FEST: Moldova pentru cetățeni” va reuni, pentru trei zile, pe 6-7 august și 23 septembrie 2016, pe o platformă unică cele mai active ONG-uri, proiecte demne de urmat și parteneri într-un dialog civic, schimb de bune practici şi idei inovatoare – toate în beneficiul cetăţenilor!

CIVIC FEST 2016 va avea loc pe 6-7 august, la Furceni, Parcul Național Orhei, orele 11.00-16.00, iar pe 23 septembrie, la Muzeul Național de Artă, Chișinău, str. 31 August 1989, 115, orele 09.00-18.00.

În premieră, pe 6 și 7 august curent, CIVIC FEST se va desfășura în parteneriat cu Festivalul Internațional de muzică GUSTAR, la Furceni, Parcul Național Orhei, într-un format special, care va reuni sub genericul ”Zilele Societății Civile” oameni frumoși, proiecte de succes și parteneri generoși și va delecta participanții prin concerte şi expoziţii de artă, ateliere de creaţie şi expoziţii handmade, acțiuni civice și Târg-ul ONG-urilor, astfel încât să se simtă bine nu doar mintea, ci și sufletul.

„Parteneriatul dintre GUSTAR și CIVIC FEST este o premieră promițătoare cu un potențial valoros, care cu siguranță va fi o adevărată sărbătoare a diversității, multiculturalității și implicării civice. Susținem această împletire inspirată a eforturilor comune a unuia dintre cele mai mari festivaluri muzicale și unuia dintre cele mai sociale festivaluri ale anului din Republica Moldova, menite să promoveze, atât cultura națională și muzica de calitate, cât și implicarea activă a tuturor actorilor societății civile in dezvoltarea comunităților. Astăzi ca niciodată avem nevoie de un suflu nou, mai multă energie și entuziasm pentru un dialog deschis în societatea moldovenească, dar și un spirit civic mai activ al oamenilor de rând”, susține Sorin Mereacre, președintele Fundatiei Est-Europene.

Și la această ediție, organizatorii prezintă un program cât mai interactiv, productiv și util!

Evenimentul va aduce pe aceeași scenă ONG-uri, proiecte și idei care schimbă Moldova în fiecare zi și merită să fie cunoscute de întreaga societate și, în același timp, va propune un șir de activități civice, ateliere de creaţie, expoziţii, concerte de muzică în aer liber, astfel ca fiecare participant să savureze orice clipă cît mai vesel și plăcut.

Vă invităm să fiți parte și în acest an la „CIVIC FEST 2016: Moldova pentru cetățeni!”

„Urmând tradiția edițiilor precedente, anul acesta CIVIC FEST oferă și mai multe oportunități de implicare și participare pentru reprezentanții societatății civile, în special, e vorba de 6-7 august, unde vor fi organizate un șir de activitati interactive în aer liber: sesiuni de networking, ateliere de creație și inițiative civice, Târg-ul ONG-urilor, expoziții și concerte etc. Iar pe 23 septembrie, curent, se vor prezenta cele mai reușite proiecte și realizări în domeniul antreprenoriatului și integrării sociale, participării femeilor în procesele decizionale și funcțiile de reprezentare, asigurării și promovării unui proces electoral transparent și democrat, participării tinerilor în dezvoltarea locală’’, menționează Tudor Ștefan, președintele AO ”Synergetica Eur/Est” și fondatorul Festivalului CIVIC FEST.

În lista invitaților de onoare sunt incluși reprezentanți ai instituțiilor de stat și ai administraţiei publice centrale și locale, sectorului de afaceri, societății civile, comunității internaționale și diplomatice, experți independenți și mass-media.

Reprezentanții ONG-urilor care doresc să-și prezinte proiectul, istoria de succes, atelierul de creație, acțiunea civică, flash mob-ul sau expoziția realizărilor în cadrul CIVIC FEST 2016, sunt rugați să se înregistreze, în prealabil, prin e-mail, prezentând datele corespunzătoare (nume, organizație, activitate) la adresa de e-mail office@civicfest.md, pentru 6-7 august, până pe data de 29 iulie curent, iar pentru 23 septembrie, până pe data de 16 septembrie. Menționăm că accesul la eveniment pentru organizațiile incluse în programul de pe 6-7 august se va face în baza listei de înregistrare și confirmarea acceptării din partea organizatorilor. Organizațiile înregistrate vor beneficia de următoarele facilități: participare gratuită, cort 3mx3m, mese, scaune, pauză de cafea, transport tur/retur. 

Mai multe detalii despre eveniment și înscriere pe pagina fesitivalului: www.civicfest.md  

CIVIC FEST 2016 este organizat și implementat de către Asociația Obștească „Synergetica Eur/Est” cu suportul oferit de către Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei și  Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA, în parteneriat cu Festivalul de muzică GUSTAR, Întreprinderea Socială „Floare de Cireș”, AO „Eco-Răzeni”, Academia Nicolae Dumitrescu, YouthBank Moldova, Centrul Național al Tineretului iYoung și Muzeul Național de Artă.

Participă și tu la sărbătoarea oamenilor activi!

Pentru informații suplimentare:

Anastasia Volimbovschi
Responsabilă comunicare
Asociația Obștească „SynergEtica Eur/Est”
str.Bucureşti 68, Chişinău, MD-2012

Tel: (+373 22) 24 02 74
Mob: (+373) 69783606
E-Mail: office@civicfest.md
www.civicfest.md