Nume
Parola
Vizualizări: 2044
Din categorie: Public Relations
Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA la Chişinău
18 Decembrie 2013 — Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, s-a întîlnit astăzi cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova William H. Moser.
În cadrul întrevederii părţile au făcut un schimb de informanţii privind situaţia social-politică şi economică din ţară.

Igor Dodon a ţinut să menţioneze că Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a fost şi este categoric împotriva parafării Acordului de la Vilnius aducînd argumente clare în favoarea vectorului estic de dezvoltare a Republicii Moldova. Liderul PSRM a explicat că paşii întreprinşi de actuala guvernare în direcţia UE vor avea consecinţe grave atît pentru economia Moldovei, cît şi pentru integritatea acesteia. Potrivit lui, liberalizarea pieţei moldoveneşti va distruge producătorul autohton, iar retorica europeană va destrăma Republica Moldova, deoarece există riscul să pierdem Transnistria şi să creăm mari tensiuni în Găgăuzia. Totodată, în opinia lui Igor Dodon, “pe calea integrării în Uniunea Europeană, Republica Moldova are de pierdut partenerii strategici şi, în primul rînd, piaţa rusească care reprezintă 35% din exporturi. În zona de risc vor agunge şi migranţii moldoveni care activează în prezent în Rusia şi pentru care Uniunea Europeană nu le va crea noi locuri de muncă”.

Referindu-se la aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazakhstan liderul socialiştilor a subliniat că aceasta oferă ţării noastre mari avantaje, printre care: extinderea pieţei de desfacere pentru produsele moldoveneşti, preţuri reduse la egenţii energetici, progrese în soluţionarea problemei transnistrene, locuri de lucru pentru cetăţenii aflaţi la muncă în ţările UV etc. şi toate acestea fără o impunere din partea UV a aprobării unor legi, improprii poporului moldovenesc, cum ar fi cea cu privire la egalitatea de şanse.

În altă ordine de idei, Igor Dodon a criticat dur activitatea Guvernării din Moldova în domeniul legislativ. În special modalitatea de elaborarea şi aprobare a celor mai importante legi după care se dezvoltă economia Moldovei pe parcursul unui an. Este vorba despre politica Bugetar-fiscală şi Bugetul de Stat. În conformitate cu cele spuse de Dodon, aceste documente de o importanţă incontestabilă, au fost elaborate şi prezentate Parlamentului în grabă, fără consultarea mediului de afaceri, cu o întîrziere enormă în raport cu termenele stabilite de lege. Pe lîngă calitatea proastă a documentelor, Bugetul de stat este şi unul deficitar, antisocial care presupune o creştere majoră a deficitului bugetar de la 1,1% în PIB, apobat pentru 2013, pînă la 2,6% pentru anul 2014, precum şi majorarea datoriei externe a Guvernului pînă la 1,4 mld dolari, sau o dublare faţă de anul 2009.

În contextul discuţiilor pe marginea problemei transnistrene, deputatul socialist a informat oficialul american că Partidului Socialiştilor a RM optează pentru federalizarea Republicii Moldova şi a elaborat în acest sens Concepţia de federalizare a Republicii Moldova care a fost prezentată opiniei publice şi tuturor factorilor decisivi, implicaţi în soluţionarea diferendumului pe data de 25 noiembrie curent. Potrivit lui Dodon, scenariul creării unei Moldove Federale va permite păstrarea tuturor teritoriilor noastre din perioada RSSM şi este unicul posibil la modul real.

William H. Moser, la rîndul său, a specificat că federalizarea RM ar putea fi una dintre modalităţile de soluţionare a diferendului transnistrean.

În finalul discuţiei, Igor Dodon i-a înmînat ambasadarului SUA Concepţia de Federalizare a Republicii Moldova, elaborată de socialişti.





Statistica

  • 9549 comunicate de presă
  • 324 jurnalişti înscrişi
  • 129 instituţii/companii înscrise
  • 466 utilizatori înscrişi

Valid XHTML 1.0 Strict



Marketing si publicitate