Nume
Parola
Vizualizări: 4340
Pe data de 12 noiembrie, în scuarul Grădinii Publice Ştefan cel Mare , va fi inaugutată expoziţia publică cu tematica: „Tineri pentru Tineri. Spune lumii povestea ta de succes!”
Chisinau, 11 Noiembrie 2013 — Pe data de 12 noiembrie, în scuarul Grădinii Publice Ştefan cel Mare , va fi inaugutată expoziţia publică cu tematica: „Tineri pentru Tineri. Spune lumii povestea ta de succes!”.

Acţiunea este parte a proiectului cu acelaşi nume, realizat în cadrul Programului de granturi, oferit de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi implementat de Centrul de Informare, Instruire şi Analiză Socială „CAPTES” în parteneriat cu Radio Moldova Tineret de la Compania Teleradio Moldova şi portalul ONG.MD.

Organizată cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului din Republica Moldova, expoziţia cuprinde 21 de panouri informaţionale, fiecare reprezentând o istorie de succes a unui  tânăr din Moldova.

Tinerii au fost selectaţi în baza unui concurs de preselecţie, cu scopul de a promova în societate modele de tineri energici, ambiţioşi şi dornici de afirmare, care lansează idei şi iniţiative, realizează proiecte, se implică şi contribuie în mod activ la identificarea soluţiilor şi la depăşirea dificultăţilor cu care se confruntă semenii lor.

La concurs au aplicat peste 40 de tineri, care au dorit să-şi împărtăşească experienţele şi practicile pozitive legate de studiile efectuate, cariera profesională, bussines, participativitate şi activism civic, activitate de voluntariat etc. Reprezentanţii Asociaţiei Obşteşti “CAPTES”,  responsabili de organizarea concursului, au selectat în final 21 de tineri, istoriile de succes ale cărora vor fi publicate într-un Catalog şi mediatizate prin intermediul acestei expoziţii publice şi a mass media. 

„Scopul proiectului „Tineri pentru tineri” este de a promova tineri cu personalităţi puternice, care au avut ambiţia, încrederea şi curajul de a merge înainte realizând lucruri relevante şi frumoase în diferite domenii: studii, voluntariat, cultură, sport, antreprenoriat ş.a. ”, menţionează Alina Stoianov, coordonatoarea proiectului.

“Chiar dacă despre tinerii de astăzi adeseori se spune că în multe privinţe sunt mai superficiali decât generaţiile anterioare, protagoniştii expoziţii vin să demonstreze contrariul. Sunt mândră de faptul că prin intermediul proiectului respectiv am cunosc mulţi tineri frumoşi, care m-au impresionat prin istoriile lor de viaţă şi ceea ce ne-am propus este să contribuim la promovarea lor, la diseminarea exemplelor pozitive pentru ca modelele lor de activism şi spirit civic să fie preluate cu succes de alţi tineri de la noi”, a remarcat Victoria Tataru, director executiv AO “CAPTES”.

Expozitia va dura timp de o săptămână.

Autor: AO “CAPTES”, tel. 022 232367, www.ong.md