Nume
Parola
Vizualizări: 3834
CONFERINȚA FINALĂ “PARTICIPAREA CIVICĂ A TINERILOR PENTRU INTEGRARE CONTINUĂ”
Chisinau, 28 Martie 2013 — Pe data de 23 martie, 2013 în Chişinău Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică a organizat conferința finală “Participarea civică a tinerilor pentru integrare continuă” unde au fost prezentate rezultatele proiectului, dar și activităţile în care s-au implicat tinerii pe parcursul anului 2012-2013.

În cadrul acestui eveniment au participat grupurile locale create în cadrul proiectului, reprezentanţi ai organizațiilor nonguvernamentale, instituţiilor de învăţămînt, dar şi tineri care au manifestat inters de problematica respectivă.

Obiectivele acestei activităţi s-au focusat pe consolidarea competenţelor de comunicare, dezvoltarea abilităților de elaborare a unui proiect, dar și efectuarea unui schimb de bune practici şi experienţe de implicare locală.

Participanții proiectului au primit publicația “Participarea civică a tinerilor pentru integrare continuă”, care a inclus rezultatele cercetărilor efectuete de catre tinerii din raioanele Șoldănești, Rezina, Camenca și Rîbnița, problemele tinerilor cu care se confruntă la nivel local, precum și soluțiile propuse pentru îmbunătățirea situației. În același timp participanții au vorbit despre activitățile pe care le-au desfășurat în cadrul organizației (grupului de inițiativă, instituției de învățămînt) din care fac parte, precum și despre acțiunile în care au implicați.

La solicitarea tinerilor în cadrul conferinței finale au fost prezentate elemente privind elaborarea de proiecte, iar activitatea practică privind identificarea unei probleme comune și expunerea acesteia prin prisma pașilor incluși într-un proiect a contribuit la consolidarea abilităților de analiză și critică ale tinerilor.

Deoarece conferința a prezentat în sine finalizarea proiectului, participanții s-au expus asupra activităților organizate. Mai mult, aceștia au vorbit despre crearea unei rețele comune de comunicare între tinerii celor 4 regiuni, care ar asigura menținerea contactelor între ei; desfășurarea unor evenimente comune privind instruirea, informarea asupra unor subiecte de interes comun; realizarea unei vizite de studiu între organizații, centre de tineret, etc.

Dat fiind faptul că majoritatea participaților proiectului sunt tineri care învață în licee, ei găsit oportună și organizarea unor întîlniri cu studenții instituțiilor superioare de învățămînt, pentru a face un schimb de opinii privind alegerea specialității, dar și identificarea oportunităților de organizare a unor evenimente comune între aceștia.

Echipa proiectului mulţumeşte tuturor celor care au contribuit la organizarea activităților în speranţa păstrării bunelor relaţii şi pe viitor.

Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului “Activarea participării cetăţenilor tineri la integrarea socială” cu suportul financiar oferit de către Blak Sea Trust for Regional Cooperation, un proiect al German Marshal Fund al SUA.