Nume
Parola
Vizualizări: 3721
CNCDR a repartizat sursele financiare din FNDR pentru anul 2012
Chișinău, 24 Februarie 2012 — Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) s-a reunit într-o primă ședință din acest an pentru a discuta valorificarea Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) în anul 2011 și repartizarea surselor financiare din acest fond în 2012.

Pe ordinea de zi a ședinței au fost incluse și subiectele ce țin de implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională (SNDR) în anul 2011, modificarea Manualului Operațional al FNDR și a instrucțiunii pentru utilizatori privind înaintarea propunerilor de proiecte pentru finanțare din FNDR, precum și desemnarea unui nou secretar al CNCDR.

Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel RĂDUCAN, a menționat că dezvoltarea regională constituie deja o provocare pentru societate, ceea ce denotă faptul că proiectele de dezvoltare regională vor avea o logică a finalității, iar domeniul dezvoltării regionale are viitor.

În cadrul discuțiilor, Viceprim-ministrul, ministrul Economiei Valeriu LAZĂR, care deține și statutul de Președinte al CNCDR, a comunicat că în anul 2012 se va investi în capacitățile Agențiilor de Dezvoltare Regională, pentru ca, ulterior, angajații acestor instituții să contribuie la dezvoltarea capacităților Autorităților Publice Locale în elaborarea conceptelor de proiecte.

Totodată, membrii CNCDR au propus în cadrul ședinței criterii mai riguroase în selectarea proiectelor pentru cel de-al doilea Apel de Propuneri de Proiecte, ce va fi lansat în 2012. Astfel, printre cele mai importante criterii de selectare menționăm: efect multiplicator, durata maximă de implementare - 3 ani, existența cofinanțării, capacitatea de absorbție a banilor. De asemenea, s-a stabilit a se aloca resursele financiare în mod uniform pentru cele 3 priorități de finanțare stabilite în Strategiile de dezvoltare regională.

Din bugetul total al FNDR, aproape 7 milioane au fost aprobate pentru cheltuielile operaționale ale ADR Nord, Centru și Sud și circa 167 milioane lei au fost repartizați pentru implementarea proiectelor în regiuni. Din 28 proiecte ce vor fi finanțate în 2012, 10 sunt proiecte noi, iar 18 din acestea au început a fi implementate în anii 2010 și 2011.

Serviciul de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor

www.adrnord.md





Statistica

  • 9549 comunicate de presă
  • 324 jurnalişti înscrişi
  • 129 instituţii/companii înscrise
  • 466 utilizatori înscrişi

Valid XHTML 1.0 Strict



Marketing si publicitate