Nume
Parola
Vizualizări: 9364
competiţie sportivă
chisinau, 23 Decembrie 2011 — PRESS RELEASE

CE: Concursului internaţional de atletism pentru juniori (băieţi şi fete), consacrat sărbătorilor de Crăciun, la 24-25 decembrie 2011
UNDE: or.Chişinău, sala polivalentă a Manejului de atletism
CÎND: 24 decembrie 2011, începutul la ora 13.00; la 25 decembrie – începutul la ora 09.30

Concursului internaţional de atletism pentru juniori (băieţi şi fete), consacrat sărbătorilor de Crăciun, la 24-25 decembrie 2011 este organizat de Şcoala sportivă nr. 3 de atletism, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport mun.Chişinău, Federaţia sportivă de ramură din mun. Chişinău şi Instituţia avocaţilor parlamentari - Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova (CpDOM) în vederea promovării modului sănătos de viaţă prin sport. Avocatul Parlamentar, îngrijorat de situaţia actuală din societate, de statisticile elocvente în materie de infracţionalism juvenil, circulaţia substanţelor narcotice, atragerea minorilor în activitatea criminală, de asemenea de nivelul scăzut de interes faţă de practicarea sportului în rîndurile tinerilor şi a copiilor, prin această acţiune urmăreşte sensibilizarea opiniei publice în vederea mobilizării societăţii în demersul pentru un mod de viaţă sănătos prin practicarea sportului.
Concursul este la a şasea ediţie. Scopul şi sarcinile principale a concursului sînt: verificarea nivelului de pregătire fizică specială a sportivilor, remarcarea celor mai performanţi sportivi; completarea lotului Şcolii Sportive Specializate nr.3 de atletism pentru participarea la concursuri naţionale şi internaţionale; propagarea practicării sportului în rîndurile copiilor şi adolescenților, propagarea sportului ca a baza unui mod sănătos de viaţă; propagarea sportului ca acţiune de prietenie dintre copii din diverse localităţi ale republicii. La competiţii vor participa elevi din şcolile medii de cultură generală, licee, asociaţii şi cluburi sportive, liceul municipal sportiv şi liceul republican, invitaţi din localităţile Republicii Moldova şi alte ţări.
La deschiderea oficială a Concursului şi-au anunţat participarea Avocatul Parlamentar Directorul CpDOM Anatolie Munteanu, oficialităţi ai Ministerului Apărării, Ministerului Educaţiei, Ministerului Tineretului si Sportului, a Comitetului Naţional Olimpic al Republicii Moldova, Primăriei Chişinău. Oaspeţii de onoare, alături de copii, vor participa la o cursa simbolică de fugă pe arena pentru a demonstra prin propriul exemplu tinerii generaţii adeziunea la ideea de propagare a modului sănătos de viaţă prin practicarea sportului, după care vor oferi O CONFERINŢĂ DE PRESĂ (începutul la ora 13.45)


Serviciul de presa
a Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova
tel 23 48 00