Nume
Parola
Vizualizări: 5667
“Lupii galbeni” de la FC DACIA au ales sa consume aqua unIQa
Chișinău, 27 Iulie 2010 — Fotablistii de la FC DACIA au ales să consume în noul sezon fotbalistic apa potabilă iodată aqua unIQa.

FC DACIA a semnat un acord de colaborare reciproc avantajos cu compania producătoare SC “GELIBERT” SRL care va oferi fotbaliştilor dacici o cantitate suficientă de apă potabilă iodată aqua unIQa pentru consum la toate antrenamentele şi meciurile disputate.

“În fotbalul profesionist totul este important: valoarea şi potenţialul jucătorilor, staff-ul antrenorilor, terenul şi condiţiile de joc, condiţiile climaterice, spiritul de echipă, susţinerea suporterilor, dar şi calitatea apei pe care o consumă fotbaliştii. Echipa de medici a clubului nostru a ales aqua unIQa iodată pentru că are bune proprietăţi profilactice, conţinut redus de minerale şi conţine de iod, atât de necesar unui om care-şi doreşte să fie sănătos. Mai mult, vreau să menţionez că fotbaliştii înşişi şi-au exprimat doleanţa să consume aqua unIQa graţie gustului ei foarte plăcut. Avem obiective îndrăzneţe şi credem, că împreună, vom reuşi să devenim campioni ai Moldovei și, în același timp, echipa de top în divizia națională” a declarat Directorul Comercial al FC DACIA, Zinaida Jioară

“Din totdeauna am iubit tot ceea ce înseamnă Patrie, valoare, ideal, iar DACIA este tocmai simbolul care reprezintă în sine trecutul nostru măreţ, curajul strămoşilor şi idealurile noastre de veacuri. În această ordine de idei, noi, brand managerii aqua unIQa, manifestăm o deosebită simpatie faţă de acest club de fotbal şi faţă de fotbaliştii lui care “luptă ca dacii în teren”. Noi credem în potenţialul acestui club şi aşteptăm să-i vedem pe „lupii galbeni” campioni ai Moldovei. Dincolo însă de această dimensiune semantică, ne exprimăm şi împlinirea că am reuşit să dezvoltăm împreună un asemenea parteneriat de succes, care conferă mediului de afaceri autohton o dimensiune occidentală” a declarat Managerul Departamentului de Marketing al Companiei SC “GELIBERT” SRL, Ion Nicorici.

Parteneriatul FC DACIA – aqua unIQa este primul în Moldova construit pe valenţele occidentale ale marketingului integrat care deschide noi oportunităţi viabile mediului de afaceri autohton şi fotbalului moldovenesc.