Nume
Parola
Vizualizări: 2300
Din categorie: Procuratura & MAI
Spălare de bani prin intermediul unui operator de telefonie mobilă
12 Mai 2010 — Procuratura Generală a verificat legalitatea efectuării investiţiilor în Republica Moldova prin intermediul Întreprinderii Mixte ”Eventis Mobile” SRL, al 3-lea operator de telefonie mobilă GSM.

Investigaţiile procurorilor au relevat că, potrivit obligaţiilor asumate în anul 2006, la obţinerea licenţei, Î.M.”Eventis Mobile” SRL urma să investească în proiect pînă în anul 2010 - 114 milioane dolari SUA.
Din datele procurorilor rezultă însă că, în adresa companiei nu a parvenit toată suma preconizată de planul de afaceri, proiectul fiind finanţat parţial cu numai 48 milioane dolari SUA. În rezultat, operatorul a reuşit să acopere tehnic şi să acorde servicii numai pe 35% din suprafaţa ţării (în special mun.Chişinău, mun.Bălţi, r-ul Comrat, traseul Chişinău-Bălţi ş.a.).

Finanţarea antreprenorului de către fondatori s-a stopat în primăvara anului 2008, drept urmare, întreprinderea a ajuns în incapacitate de plată şi la 30.03.2010 a fost declarată de Curtea de Apel Economică în stare de insolvabilitate. În prezent, datoriile acesteia însumează circa 940 milioane de lei (75 milioane dolari SUA), dintre care datoria internă constituie numai 7 milioane dolari SUA, inclusiv circa 4 milioane lei faţă de bugetul de stat şi circa 12 milioane lei datorii la salarii.

Analiza obligaţiilor financiare asumate de operatorul de telefonie mobilă, a scos la iveală un şir de fapte care, potrivit procurorilor, dau dovadă de o bănuială rezonabilă că întreg proiectul a fost orientat spre o spălare de bani de proporţii.

Astfel, mijloacele financiare investite, au fost luate în credit parţial de la fondatorul majoritar „Eventis Telecom Holding Limited” şi ce-a mai mare parte de la compania înfiinţată de către acesta «РТК-Лизинг» (cu sediul în or.Moscova Federaţia Rusă), cu rata dobînzii de 15 % anual şi suplimentar 10 % anual penalitate pentru întîrzierea plăţilor.
De asemenea, s-a constatat că pentru îndeplinirea construcţiilor în folosul Î.M.”Eventis Mobile” SRL, de către „Eventis Telecom Holding Limited” prin intermediul companiei fondate anterior în or.Moscova Federaţia Rusă S.A.”ТЕЛЕКОМ МТК”, a fost fondată în Republica Moldova „ICN CONSULTING” SRL, care a fost desemnat antreprenor general. Toate investiţiile în acest domeniu fiind efectuate prin intermediul acestuia.
Controlul a stabilit că persoanele responsabile ale „ICN CONSULTING” SRL, au transferat mijloace financiare şi au recepţionat obiecte, care în realitate nu există.
Procurorii au depistat transferuri dubioase de mijloace financiare, astfel la 21 august 2008, „Eventis Telecom Holding Limited” a transferat la Î.M.”Eventis Mobile” SRL circa 2 milioane dolari SUA, care au fost transferaţi la „ICN CONSULTING” SRL, care, la rîndul său, a doua zi a transferat mijloacele financiare înapoi „investitorului străin” la conturile din Federaţia Rusă.
În urma acestei operaţiuni la Î.M.”Eventis Mobile” SRL s-a format o datorie artificială, cărei, în paralel îi sînt calculate dobînda şi penalitatea pentru întîrziere.
În urma operaţiunilor financiare menţionate, persoane cointeresate din Federaţia Rusă au obţinut posibilitatea să legalizeze mijloacele băneşti provenite din zone „off shore”.
Pe cazul dat, Procuratura Generală a pornit urmărirea penală în temeiul infracţiunilor de spălare de bani în proporţii deosebit de mari şi insolvabilitate intenţionată.
Elemente de context:

Compania Î.M.”Eventis Mobile” SRL, a fost fondată în anul 2005 de către „Eventis Telecom Holding Limited” (cu sediul în zona „of shore” din Cipru, care deţine 51% din capitalul social a întreprinderii şi o persoană fizică – cetăţean al Republicii Moldova, deţinător a 49% din capitalul social.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale
 





Statistica

  • 9787 comunicate de presă
  • 326 jurnalişti înscrişi
  • 133 instituţii/companii înscrise
  • 469 utilizatori înscrişi

Valid XHTML 1.0 Strict



Marketing si publicitate