Nume
Parola
Vizualizări: 4790
Un bancomat din capitala era dotat cu o camera ascunsa si un sistem de card righter - instalatii pentru sustragerea ilicita a banilor de pe cardurile clientilor
Chisinau, 28 Ianuarie 2010 — Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei a depistat recent un bancomat plasat in incinta filialei unei institutii bancare din Chisinau,  dotat cu instalatii dubioase de citire si inregistrare a informatiei de pe banda magnetica a cardurilor bancare. Sesizarea a parvenit de la banca, fiind intreprinse actiuni comune de identificare si demontare a aparatajului suspect, precum si de verificare a potentialelor prejudicii aduse clientilor.

Examinind ATM -ul, expertii CCCEC au descoperit un mecanism de tip "card righter", plasat in orificiul de introducere a  cardurilor bancare in asa fel, incit informatia de pe card, pina a ajunge in bancomat, era inregistrata pe acest dispozitiv.

Totodata, in partea de sus a bancomatului a mai fost gasit un obiect suspect din masa plastica, in interiorul caruia era camuflata o camera video "micro", focusata asupra tastaturii pentru introducerea codului PIN.

In cadrul cercetarilor s-a constatat ca utilajul mentionat a fost instalat  la 16 ianuarie 2010, in jurul orelor 16:30 de catre doua persoane neidentificate, in scopul obtinerii datelor de pe cardurile persoanelor care se vor deservi la acest ATM.

Din momentul instalarii acestuia pina la depistarea lui, la bancomat s-au deservit circa 90 de clienti. Gratie actiunilor de securitate intreprinse de CCCEC si reprezentantii bancii a fost posibila evitarea fraudelor de pe conturile cetatenilor.

In prezent Centrul desfasoara masuri active in vederea identificarii, retinerii si atragerii la raspundere a infractorilor. In acelasi context, accentuam ca sustragerea banilor de la clienti a esuat datorita reactiei prompte a bancii si a angajatilor CCCEC. Aceasta tentativa nu trebuie calificata, sub nici o forma, drept prejudiciu de imagine adus bancii si credibilitatii cardurilor bancare.

De notat ca, in perioada anului 2009, subdiviziunile Centrului au pornit 18 cauze penale conform prevederilor art. 237 CP (fabricarea sau punerea in circulatie a cardurilor sau altor carnete de plata false), cu documentarea si retinerea in flagrant a patru grupari criminale care practicau acest gen de activitate.

Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei