Nume
Parola
Vizualizări: 7567
„FAMILIA MEA”, EXPOZIŢIE MULTIMEDIA: FOTOGRAFII, LUCRĂRI GRAFICE , PROIECŢII DESEN ANIMAT, VIDEO
Chişinău, 2 Octombrie 2008 — Asociaţia ARTIStudio din Chişinău vernisează la 7 octombrie curent, în sala de lecturi a Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, cu începere de la ora 15.00, o expoziţie multimedia: 25 fotografii şi 22 lucrări grafice cu proiecţii în premieră a 3 filme în desen animat, video realizate de tineri între 5-25 ani. Evenimentul este organizat în scopul promovării drepturilor copilului - dreptul la familie, obiectivul fiind o componentă a proiectului „FAMILIA MEA” finanţat de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare în Moldova şi Fundaţia Terre des Hommes. Acesta prevede participarea activă a tinerilor la ridicarea nivelului de conştientizare a consecinţelor negative ale migraţiei asupra întregii societăţi, în special asupra copiilor şi a tinerilor, – prin implicarea a 20 copii şi tineri în producerea filmului cu desen animat, 40 de tineri vor valorifica tema proiectului prin fotografie, 20 tineri vor participa la editarea materialelor video cu ajutorul tehnologiilor moderne. Familia trebuie să reprezinte un fundament pentru creşterea armonioasă a copilului. Ar fi absurd să se creadă că se poate trage o linie clară de demarcare între copil şi familie, or, mediul cel mai prielnic pentru dezvoltarea copilului îl constituie propria lui familie Statisticile arată că circa 177 mii de copii moldoveni sunt afectaţi de migraţia peste hotare a parinţilor lor. In ultimii ani, numărul copiilor care cresc fara ambii parinţi s-a dublat, reprezentind acum circa 30% din totalul minorilor ( UNICEF Moldova). Pornind de la aceste realităţi, la 7 octombrie sunt proiectate 3 filme în desen animat, si un subiect video, realizate de copii şi tineri cu vîrsta 5-25 ani: „Puişorii” versurile Grigore Vieru, au desenat - Arina Colibabă 5 ani, Amanda Farah 9 ani, Vlada Chihai 5 ani, Nichita Suhin 5 ani, „Nimeni nimeni singur nu-i” versurile Ion Hadîrcă, desene - Victoria Loghin 11 ani, Mihaela Cîrja 11 ani, Vasile Scutaru 14 ani, Sanda Zahar 14 ani ş.a. „Paper Dream” relizatori -Artiom Cebanu, Victor Bivol, Ion Festicanu ş.a. O expoziţie de fotografii şi lucrări grafice dedicată familiei. Tinerii care au participat la Atelierul foto din cadrul Proiectului „Familia mea” au selectat 25 de fotografii realizate in cadrul unor tabere de creaţie unde pe lângă realizarea unor fotografii, participanţii au învăţat si elementele fotojurnalismului comunitar. Autorii proiectului şi-au propus să le ofere tinerilor diferite cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru libera exprimare a opiniei prin intermediul filmului cu desen animat, al fotografiei şi al tehnologiilor digitale, pentru promovarea dreptului la familie. În cadrul atelierelor „Film cu desen animat”, „Fotografie” şi „Tehnologii multimedia” dominanta a fost „formarea mentalităţii creativ-pozitive a tineretului în ideea soluţionarii problemelor sociale şi a celor ce ţin de respectarea drepturilor copilului” În context, este remarcabilă opinia lui Victor Bivol, unul din participanti la lucrarile proiectului, care şi-a exprimat părerea personală în cadrul unui interviu: „Sper că prin intermediul filmelor în desen animat, create la ARTIStudio, dar şi al filmelor video şi al lucrărilor grafice, pe care le-am realizat aici, am contribuit în măsura posibilităţilor la promovarea dreptului la familie. Cred că toţi oamenii vor reflecta mai mult asupra problemei după ce vor viziona lucrările noastre.” Larisa Glinca, director Asociaţia ARTIStudio