Nume
Parola
Vizualizări: 5911
Compania MOLDCELL a participat la Forumul internaţional în domeniul serviciilor electronice
16 Martie 2009 — În perioada 11-13 martie, la Chişinău a avut loc Forumul internaţional „Servicii electronice – soluţii şi perspective”. Acesta a avut drept scop crearea condiţiilor necesare pentru un dialog eficient şi coordonarea intereselor statului, business-ului şi societăţii civile, luând în consideraţie cele mai bune practici mondiale din domeniul prestării serviciilor electronice. În cadrul forumului, un interes deosebit a fost acordat blocului proiectelor TI din sfera serviciilor electronice, realizate în ţară şi peste hotarele ei. Compania MOLDCELL a prezentat mai multe proiecte, printre care si soluţia implementată recent din domeniul plăţilor electronice, care permite clienţilor MOLDCELL să beneficieze de noua posibilitate de reîncărcare a contului prin intermediul sistemului internaţional Ezetop. Noua solutie permite persoanelor din orice colt al lumii sa suplineasca conturile mobile ale abonatilor Moldcell (persoane fizice), aflate in Moldova sau Roaming. Suplinirea contului Moldcell prin ezetop se efectueaza prin accesarea site-ului www.ezetop.com si completarea datelor intr-un formular special afisat pe site. Dupa selectarea tarii, a operatorului, numarului mobil al abonatului si a sumei, in scurt timp banii sunt adaugati in contul persoanei deziderate. Drept confirmare, beneficiarul va primi un SMS de notificare care va contine informatia privind marimea sumei suplinite si starea actuala a contului. In curand, reincarcarea contului prin intermediul sistemului international Ezetop va fi posibil si prin treminale de plata marcate Ezetop amplasate in peste 27 tari printre care se enumara si Marea Britanie, SUA, Canada. Implementând 12 tehnologii pe piata din Moldova, toate fiind in premiera la timpul lansării, MOLDCELL şi-a consolidat statutul de lider în implementarea tehnologiilor avansate. Astfel, compania contribuie la dezvoltarea infrastructurii de telecomunicaţii a ţării, lărgind spectrul posibilităţilor disponibile populaţiei şi oferind platforme noi de dezvoltare a afacerii întreprinderilor din alte domenii. În discuţiile din cadrul forumului au participat reprezentanţii structurilor de stat, organizaţiilor sociale şi companiilor din Republica Moldova care activează în domeniul tehnologiilor informaţionale, precum şi experţi străini din şapte ţări: Azerbaidjan, Belarus, Croaţia, Emiratele Arabe Unite, Estonia, Federaţia Rusă şi România.