Nume
Parola
Vizualizări: 831
Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru 2023-2027 s-au întrunit în cadrul ședinței de constituire
26 Aprilie 2024 — Astăzi, 26 aprilie, a avut loc prima ședință a Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Centru de legislatura a V-a, la Centrul de Business Ialoveni. Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) și Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Centru.

Andrei SPÎNU, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a deschis ședința evidențiind angajamentul MIDR și ADR Centru pentru implicarea membrilor CRD în procesul de dezvoltare regională. S-a subliniat importanța transparenței în alocarea mijloacelor financiare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), încurajându-se participarea activă a membrilor în procesul de implementare a politicii de dezvoltare regională.

Ana MARDARE, Secretarul de stat în domeniul dezvoltare regională, prezentă la eveniment, a ținut să felicite noii membri ai CRD Centru și să le ureze succes în activitatea pe care o desfășoară. Tot aici, reprezentanta MIDR a îndemnat membrii CRD Centru să se implice activ în procesul de realizare a documentelor strategice la nivel regional, astfel încât prin eforturi comune să asigurăm continuitatea dezvoltării Regiunii Centru.

La întrunire au participat 30 din 33 de membri ai CRD Centru, care au susținut cu majoritatea de voturi propunerea dlui ministru, Andrei SPÎNU, de a desemna la funcția de Președinte al CRD Centru pe dl Victor AMBROCI, primar al orașului Călărași. În calitate de vicepreședinte al CRD Centru a fost ales președintele raionului Anenii Noi, dl Alexandru MOISEI, iar reprezentanta CRD Centru în cadrul Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), din sfera sectorului privat, a fost desemnată dna Angela COMENDANT, manager a SRL „ComenAngels Șoldănești".

Ion PÎNZARI, directorul ADR Centru, alături de alți membri ai echipei, au informat membrii Consiliului despre rolul și atribuțiile CRD Centru în realizarea obiectivelor de dezvoltare regională, reușitele ADR Centru din anul 2023 și activitățile planificate de instituție pentru anul curent, dar și despre Studiul de specializare inteligentă elaborat la nivel regional.

Totodată, participanții la ședință au fost informați despre proiectele de dezvoltare regională în curs de implementare, dar și despre cele care urmează să fie lansate în curînd. Pentru 2024, din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală au fost alocați 123 milioane lei pentru 21 de proiecte regionale și de revitalizare urbană, cu accent pe construcția magistralelor de apă, ecoturism, infrastructură turistică și dezvoltare urbană în diverse localități din centrul țării.

Astfel, membrii CRD Centru au luat act de informațiile prezentate de echipa agenției, acestea fiind aprobate cu unanimitate de voturi.

Liuba STAVINSCHI, membru CRD Centru, sectorul asociativ, a propus ca periodic să fie organizate vizite ale membrilor consiliului la proiectele de dezvoltare regională pentru a se familiariza cu provocările și reușitele din regiune.

La finalul ședinței, Președintele nou ales al CRD Centru, Victor AMBROCI, a urat succes colegilor și i-a îndemnat să se implice plenar pe toată durata mandatului de consilier regional: „Activitate rodnică și spornică. Suntem în serviciul regiunii, iar asta trebuie să ne responsabilizeze maxim." - a conchis Președintele CRD Centru.

Consiliul Regional este o structură funcțională deliberativă, fără personalitate juridică, având drept scop coordonarea și promovarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Centru, formate din raioanele Anenii Noi, Călăraşi, Criuleni, Dubăsari, Hînceşti, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Străşeni, Şoldăneşti, Teleneşti și Ungheni.

Detalii: www.adrcentru.md