Nume
Parola
Vizualizări: 2642
„Mi s-a părut interesant pentru că putem învăța mai multe despre mass-media”: Jocul Video Educațional e-TIC
Chișinău, 14 Septembrie 2022 — „Într-adevăr, jocul este foarte accesibil, mai ales pentru tinerii care în prezent se plictisesc rapid și caută mereu ceva simplu și atractiv” – acesta este feedbackul unui adult după elaborarea unui Joc Video Educațional, intitulat e-TIC și lansat recent. Dar iată ce zic și simt unii dintre cei 270 de tineri și tinere care au descărcat acest joc de pe platforma Itch.io și l-au parcurs până la capăt: „Mi s-a părut interesant pentru că putem învăța mai multe despre mass-media”, „Cool”, „Mie mi-a plăcut că la început poți alege ce vrei să fii în viață legat de mass-media”.

Partenerii și dezvoltatorii acestei inițiative încurajează prin jocul e-TIC comportamentele și alegerile responsabile ale tinerilor și tinerelor în ceea ce privește mass-media.

Jocul Video Educațional e-TIC a fost elaborat ca parte a proiectului „Sprijin pentru mass-media din Moldova și eforturi inovatoare de educație mediatică”, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională și implementat de Internews în Moldova, ce are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste, care oferă cetățenilor acces la o diversitate de perspective și reduce vulnerabilitatea sectorului mediatic la interesele politice și economice.

Jocul Video Educațional e-TIC, creat de echipa de la „URMA ta” și consultaat cu tineri și tinere din Cahul, Hâncești și alte regiuni, poate fi accesat de pe mai multe platforme online și este bazat pe situații din viață și pe conținuturi ale cursului „Educație pentru media”.

Astfel tinerii și tinerele au oportunitatea de a cunoaște realități legate de media, de a se dezvolta, iar aceste cunoștințe și abilități îi pot ajuta să ia decizii informate, inclusiv la nivel de comportament, și să înțeleagă beneficiile și riscurile unei vieți în care media este tot mai prezentă și mai influentă în lumea de astăzi: bani versus credibilitate, popularitate versus responsabilitate etc.

Versiunea actualizată și descrierea jocului e-TIC pot fi accesate și descărcate de AICI >>>
https://urmata.itch.io/etic

LINKUL de descărcare de pe Google Play este acesta >>>
https://play.google.com/store/apps/details?id=com.UrmaTA.ETIC