Nume
Parola
Vizualizări: 2564
Experiența Austriei și schimbul de opinii în gestionarea crizei refugiaților – subiecte de interes pentru CALM
27 Aprilie 2022 — La 26 aprilie, mai mulți reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova au avut o întrevedere cu Stella Avallone, Ambasador al Republicii Austriece în Republica Moldova și Michael Takács, coordonator al Guvernului din Austria pentru refugiați și alți reprezentanți ai Austriei. Gestionarea crizei refugiaților în Republica Moldova și experiența Austriei în acest domeniu a vizat principalul subiect al întrevederii.

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a salutat inițiativa reprezentanților Austriei de a face schimb de opinii cu reprezentanții autorităților locale din Moldova în domeniul gestionării crizei refugiaților, în contextul în care, alături de voluntari, primarii au fost încă din prima zi alături de cetățenii Ucrainei care au decis să-și găsească refugiul în Republica Moldova. APL au acționat și au acordat ajutorul necesar în primele etape. „La nivelul CALM am creat o celulă de criză pe care ne dorim să o dezvoltăm astfel încât să putem face față unei eventuale creșteri a numărului de refugiați care vor decide să vină în Republica Moldova. În afară de criza refugiaților, sunt și alte tipuri de crize pentru care trebuie să fim pregătiți, mă refer la dezastrele naturale, alte situații excepționale, cum a fost pandemia, iar experiența Austriei este importantă pentru noi", a menționat Viorel Furdui.

Coordonatorul Guvernului din Austria pentru refugiați Michael Takács a explicat că reprezentanți ai autorităților locale din țara sa fac parte din celula de criză instituită de executiv și astfel este mult mai eficientă gestionarea unor asemenea situații. Totodată, reprezentanții părții austriece au vorbit despre mecanismele aplicate în situații de criză și coordonarea existentă între toate părțile implicate în acest proces. Evidența refugiaților, asigurarea locurilor de cazare și livrarea ajutoarelor pentru aceste categorii de cetățeni, rolul societății civile în acest proces de gestionare a crizei au fost alte subiecte abordate în cadrul întrevederii. „60% din cheltuielile suportate de familiile care găzduiesc refugiați sunt sunt acoperite de Guvern, iar alte 40% de către landul federal", a explicat Michael Takács.

Aleșii locali din Republica Moldova, inclusiv vicepreședinți ai CALM, au prezentat experiența proprie în gestionarea crizei refugiaților și și-au manifestat interesul față de cooperarea cu autoritățile publice locale din Austria. Primara de Hârbovăț Rodica Croitor a vorbit despre necesitățile refugiaților stabiliți în localitatea sa și cooperarea cu autoritățile centrale în vederea asigurării acestora cu produsele necesare.

Primara de Gura Bîcului Lilia Brehova cunoaște din propria experiență ce înseamnă să fii refugiată. În 1992 aceasta și-a lăsat casa și masa din Bender și a luat totul de la capăt la Gura Bâcului, localitate în care peste ani a primit votul de încredere al cetățenilor. Pentru Lilia Brehova și consătenii săi, mulți dintre care au același destin ca al primarei, cei circa 100 de refugiați din localitatea lor sunt ca rudele apropiate. Aleasa locală a scos în evidență implicarea voluntarilor în procesul de asigurare a ucrainenilor cu produse de primă necesitate.

Ambasadoarea Republicii Austriece în Republica Moldova, Excelența Sa, Stella Avallone, a vorbit despre investițiile ce urmează a fi realizate în localitățile din statul nostru.

În altă ordine de idei, părțile au vorbit despre sistemul administrativ din Austria și cel din Republica Moldova. „Am avut ocazia să cunoaștem cum funcționează sistemul administrativ din Austria, inclusiv datorită colaborării frumoase cu fostul primar Hans Kohler. Ca și în cazul Republicii Moldova, Austria are o fragmentare teritorială pronunțată, acest lucru însă nu a creat bariere în dezvoltarea acestei țări", a afirmat directorul executiv al CALM.

Un alt subiect al discuției a vizat consolidarea cooperării dintre CALM și Asociația autorităților locale din Austria.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă