Nume
Parola
Vizualizări: 2415
„Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET” – Atelier practic privind serviciile inovative pentru tinerii NEET
Chișinău, 10 Decembrie 2021 — Recent s-a desfășurat o serie de traininguri dedicate serviciilor inovative pentru tinerii NEET. La instruire au participat 20 de reprezentanți ai societății civile care se vor implica în activitățile prezente și viitoare ale proiectului „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă – Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET”.

În cadrul evenimentului au fost discutate subiecte precum profilul psihosocial al tinerilor NEET, abordarea NEET în legislație, necesitățile acestui grup de tineri și cartografierea acestor necesități la nivel local.

Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană, în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” și Agenția pentru Dezvoltare Regională din regiunea transnistreană, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.