Nume
Parola
Vizualizări: 552
Cu suportul Uniunii Europene, la Bălți încep lucrările de sporire a eficienței energetice a Liceului „Dimitrie Cantemir”
Bălți, 30 Decembrie 2020 — Astăzi, la Bălți, a avut loc o ședință tehnică privind coordonarea lucrărilor de sporire a eficienței energetice a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir”, în cadrul proiectului „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți”, finanțat de Uniunea Europeană.

La ședință au participat specialiști din cadrul ADR Nord, autorități publice locale, reprezentanți ai serviciilor desconcentrate din Bălți, proiectantul, responsabil tehnic, antreprenorul care va efectua lucrările de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă, dirigintele de șantier, reprezentanți ai societății civile, Comitetul local de cetățeni și managerul de proiect.

În cadrul ședinței s-a discutat despre rolul, responsabilitățile și procedurile de interacțiune între părțile implicate în procesul de implementare a Contractului de execuție a lucrărilor de construcție, semnat recent în incinta ADR Nord.

În urma procedurilor de licitații publice, s-a stabilit că lucrările de eficientizare energetică a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți urmează să fie executate, în decurs de 10 luni calendaristice, de SRL „Sarco Engineering”. Valoarea contractului de antrepriză se cifrează la 19,27 milioane de lei, din care 132.680 de lei reprezintă contribuția Primăriei municipiului Bălți.

Supravegherea tehnică a lucrărilor ce urmează să fie executate va fi asigurată de SRL „Marisan Procon”, cu oferta contractuală în valoare de 192.676,67 de lei. Supravegherea de autor va fi realizată în procesul desfășurării lucrărilor de construcție-montaj de SRL „Conex”, conform contractului încheiat cu această companie, în valoare de 57.803 de lei.

Ca urmare a măsurilor de eficiență energetică, circa 900 de elevi și 80 de profesori și personal auxiliar vor beneficia de condiții de educație îmbunătățite și de un mediu de studii confortabil. Liceul va beneficia de măsuri precum reabilitarea acoperișului, izolarea pereților clădirii, înlocuirea geamurilor, reabilitarea sistemului de încălzire, asigurarea cu apă caldă și rece la robinetele din școală, renovarea facilităților sanitare în interiorul instituției etc. În rezultatul implementării proiectului, consumul anual normat de energie în instituția de învățământ se va reduce, potrivit estimărilor, cu 547 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 125 tone.

Măsura investițională „Sporirea eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți” este finanțată de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ).

#EU4Moldova #ÎmpreunăMaiPuternici #EchipaEuropa

www.adrnord.md