Nume
Parola
Vizualizări: 3660
ADR Nord: Deschiderea ofertelor depuse la licitațiile publice internaționale privind achiziționarea serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor în cadrul proiectelor finanțate de UE
Bălți, 29 Mai 2020 — Agenția de Dezvoltare Regională Nord, în calitate de autoritate contractantă, a desfășurat vineri, 29 mai 2020, deschiderea ofertelor în cadrul licitațiilor publice internaționale privind achiziționarea serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor în cadrul a două proiecte de eficiență energetică și a trei proiecte de alimentare cu apă. Este vorba despre proiectul de eficiență energetică de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir" din municipiul Bălți și cel de la Gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei, precum și despre cele trei proiecte de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în municipiul Edineț și orașele Fălești și Drochia.

La licitațiile privind achiziționarea serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor în cadrul celor două proiecte de eficiență energetică nu a fost depusă nicio ofertă, deși anterior 7 companii au solicitat documentația de licitație. Astfel, 4 companii au solicitat documentația de licitație pentru proiectul de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți și 3 companii - pentru proiectul de la Gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni.

La licitațiile privind achiziționarea serviciilor de supraveghere tehnică a lucrărilor în cadrul a trei proiecte de alimentare cu apă au depus ofertele 2 din cele 23 de companii care au solicitat documentația de licitație. Astfel, 8 companii au solicitat documentația de licitație la proiectul de AA din municipiul Edineț, 5 companii - la proiectul de AA din orașul Fălești și 10 companii - la proiectul de AA din orașul Drochia.

Comisia de evaluare urmează să analizeze fiecare ofertă în parte și să desemneze antreprenorul care urmează să execute lucrările prevăzute. Totodată, grupurile de lucru ale proiectelor în cadrul cărora nu au fost înregistrate astăzi nicio ofertă urmează să decidă următoarele acțiuni în acest sens. Deciziile respective vor fi făcute publice prin intermediul mijloacelor de comunicare ale ADR Nord.

Proiectele în cadrul cărora au fost desfășurate astăzi licitații publice sunt finanțate de Uniunea Europeană. Procedurile de achiziții publice se desfășoară conform Regulamentului GIZ în domeniul Achizițiilor Publice. Toate cele cinci licitații publice au fost filmate și transmise on-line în timp real.

Procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice va respecta regulile stabilite în prezentul Regulament (GIZ PRAG), elaborat în baza prevederilor Ghidului practic PRAG al UE pentru contractele de servicii și contractele de lucrări. Respectarea acestor reguli asigură alegerea obiectivă, transparentă și nediscriminatorie a contractanților cu oferte competitive la cel mai bun raport preț-calitate sau cel mai bun preț, respectând, totodată, eficiența utilizării fondurilor publice.

ADR Nord a lansat licitațiile internaționale privind contractarea lucrărilor de construcție pentru sporirea eficienței energetice a celor două instituții de învățământ în data de 30 martie 2020. Ulterior, în data de 15 mai 2020, în cadrul proiectelor de eficiență energetică a avut loc evenimentul de deschidere a ofertelor privind contractarea lucrărilor de construcție. Licitațiile internaționale privind contractarea lucrărilor de construcții-montaj în cadrul celor trei proiecte de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașele Edineț, Fălești și Drochia au fost lansate în data de 6 aprilie 2020. Evenimentul de deschidere a ofertelor privind contractarea lucrărilor de construcție în cadrul proiectelor de alimentare cu apă a acut loc în data de 22 mai 2020.

Aceste cinci proiecte sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

www.adrnord.md