Nume
Parola
Vizualizări: 683
Prima ședință a noii componențe a Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord va avea loc marți, 21 ianuarie
Bălți, 20 Ianuarie 2020 — Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, organizează ședința de constituire a Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD) Nord. Prima ședință a noii componențe a CRD Nord va avea loc marți, 21 ianuarie, începând cu ora 14.30, în incinta restaurantului „Oscar” (sala mare) din municipiul Bălți.

La ședința CRD Nord sunt așteptați reprezentanți ai MADRM, noii membri ai CRD Nord, specialiști din cadrul ADR Nord și jurnaliști.

În cadrul ședinței vor fi desemnați președintele și vicepreședintele CRD Nord, precum și reprezentantul sectorului privat în cadrul Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR).

Noii membri ai Consiliului vor lua act de rolul CRD Nord în realizarea obiectivelor politicii naţionale şi regionale în dezvoltarea regională, precum și de atribuțiile și activitatea curentă a ADR Nord, instituție ce realizează obiectivele regionale şi naționale de dezvoltare regională în nordul Republicii Moldova.

Totodată, membrii CRD Nord vor audia Raportul de implementare a Strategiei de Dezvoltare Regională (SDR) Nord și activității ADR Nord în anul 2019, vor aproba Planul de implementare a SDR Nord și activității operaționale a ADR Nord pentru anul 2020. De asemenea, se planifică desemnarea reprezentantului CRD Nord în Comitetul Director al proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”.

Potrivit legislației, componența CRD Nord se modifică după ce au loc alegeri locale generale.

La eveniment sunt invitați jurnaliștii interesați de subiectul dezvoltării regionale. Date de contact pentru informații suplimentare: tel. (231) 6-19-80; e-mail: adrnord@gmail.com.

CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord, în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. CRD Nord are 48 de membri: cei 11 președinți de raioane, primarul municipiului Bălți și câte un reprezentant al asociațiilor de primari, societății civile și sectorului privat din fiecare raion și municipiu al regiunii. Membrii CRD Nord își exercită atribuțiile cu titlu gratuit. Mai multe detalii despre CRD Nord se găsesc AICI.

www.adrnord.md