Nume
Parola
Vizualizări: 1717
Primarii cu mai multă experiență le-au spus noilor colegi bun venit în familia CALM!
28 Noiembrie 2019 — La 26 noiembrie a avut loc prima ședință organizată de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) după alegerile locale. Evenimentul a întrunit primari la primul mandat dar și cu experiență în acest domeniu, inclusiv experții CALM. Reuniunea fost necesară pentru a face cunoștință cu noii aleșii locali, dar și a analiza situația care există în domeniul administrației publice locale.

Președintele Tatiana Badan le-a spus bun venit noilor primari în familia CALM. „Îmi permit să spun că pentru toți cei din APL CALM-ul este o familie. Aici noi avem un singur interes – descentralizarea și consolidarea autonomiei locale. Interesul nostru este de a duce mai multă bunăstare comunităților noastre, orașelor și satelor din Republica Moldova, mai multe servicii de calitate, ne dorim să avem cât mai multe resurse pentru a face față tuturor competențelor delegate APL și sigur că milităm pentru a aduce schimbarea în sistemul de guvernare locală."

Directorul executiv Viorel Furdui a prezentat mai multe informații despre activitatea CALM, rolul acestei instituții, structura, obiectivele atât pe plan intern, cât și pe plan extern. De asemenea, Viorel Furdui a vorbit despre asistența de care pot beneficia aleșii locali, dar și ceilalți reprezentanți ai autorităților publice locale oferită de Centrul de Expertiză, Asistență și Instruire din cadrul CALM, informație ascultată cu interes mai ales de către primarii la primul mandat. Inițiativele ce urmează a fi aprobate de către Guvern și Parlament și care ar trebui să îmbunătățească situația din domeniul APL, în special cea financiară au fost alte subiecte abordate de participanții la întrunire.

Potrivit primarului municipiului Edineț, vicepreședintelui CALM Constantin Cojocaru, faptul că suntem împreună și suntem mulți denotă că am rămas uniți. „Vreau să conștientizăm că fiind persoane politice, în cadrul CALM uităm de politică. Noi nu întrebăm care și de la ce partid vine. Astăzi CALM-ul este o asociație puternică recunoscută pe intern și extern. Atât primarii cu mai multă experiență dar și cei noi trebuie să înțeleagă că avem un singur interes – comunitatea noastră. Problemele care încercăm să le soluționăm sunt comune pentru toate localitățile noastre." Constantin Cojocaru s-a arătat convins de faptul că la ora actuală CALM-ul este cea mai puternică structură apolitică cu politicieni în ea. „CALM-ul este partidul tuturor primarilor."

Primarul municipiului Bălți Renato Usatîi a menționat că participă pentru prima dată la un eveniment organizat de CALM. „Trebuie să fim împreună, indiferent de partidul pe care îl reprezentăm, deoarece nimeni nu cunoaște mai bine decât noi care sunt problemele reale la nivel local iar cetățenii așteaptă rezultate anume de la noi."

Noul primar al orașului Călărași Ion Olari și-a exprimat speranța că Guvernul va menține inițiativa de a acorda bugetelor locale mai multe impozite și va liberaliza salarizarea la nivel local. „Acest lucru ar permite APL să mențină specialiștii și să putem avansa. Dacă s-ar ține cont de doleanțe noastre Executivul ne-ar da o mână de ajutor la nivel local." În ceea ce privește activitatea CALM, alesul local din Călărași a afirmat că este la primul mandat și are nevoie de consultanță juridică, dar și financiară, pentru a exclude comiterea unor greșeli.

Noul primar al orașului Criuleni Mihail Sclifos și-a exprimat speranța că asemenea evenimente vor fi organizate mai des de către CALM. „Este nevoie de atras investiții, de implementat proiecte. Aici învățăm lucruri noi, facem cunoștință cu primari, ne dorim o conlucrare bună cu CALM."

Valeriu Guțu, primar de Ciorești, Nisporeni a afirmat că aleșii locali au reușit multe prin intermediul CALM. „De la crearea CALM în 2010 și până acum s-au schimbat multe lucruri. CALM-ul este o platformă și o familie unde ne întâlnim noi, toți primarii. Deși venim de la diferite partide și avem diferite opinii aici promovăm interesele comunităților noastre. Multe am reușit în toți acești ani, numai cât face ca din Fondul Rutier să fie efectuate transferuri la bugetele locale. Acest lucru ne-a ajutat măcar parțial să reușim să reabilităm unele porțiuni de drumuri și să scoatem lumea din glod."

Și noul primar al comunei Stăuceni Alexandru Vornicu așteaptă susținere de la CALM, în mod prioritar în domeniile în care lipsesc specialiștii din primărie. „De regulă, stau până la oră târzie și caut argumente în legislație pentru a depăși o problemă sau alta. Urbanismul, arhitectura și domeniul juridic sunt cele mai vulnerabile. Mizez să am asistență pe domeniile date din partea CALM-ului."

În cadrul întrunirii au fost abordate și subiectele privind modalitățile de consolidare a activității instituționale a CALM, pregătirile pentru Adunarea Generală, reconfigurarea asociațiilor CALM din teritoriu și alegerea președinților în vederea delegării acestor reprezentanți în Consiliul de administrare al CALM.

De asemenea, a avut loc un schimb de opinii privind problemele principale cu care deja se confruntă autoritățile publice locale, fiind menționate cele ce urmează a fi soluționate în mod prioritar, cum ar fi salarizarea în domeniul APL, discrepanțele care există la salarizare între diferite categorii de funcționari, bugetele locale deficitare etc.

Unii primari se întrebau dacă toate proiectele de legi sunt supuse expertizei anticorupție, făcând trimitere la prevederile Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în condițiile în care sarcina respectivă a fost pusă pe umerii APL fără acoperire financiară corespunzătoare. O altă problemă actuală ține de normele financiare pentru alimentarea copiilor în domeniul preșcolar. Modul de calculare a acestora este absolut depășit și nu corespunde realităților.

Autoritățile locale sunt puse în situația să caute resurse pentru a acoperi din cont propriu inclusiv salarizarea, iar banii care trebuie să vină de la centru permanent întârzie. În asemenea condiții autoritățile locale sunt lipsite de resurse pentru a realiza alte atribuții: în domeniul serviciilor publice, apă și canalizare, etc, pe care APL sunt obligate să le presteze comunităților locale. Achizițiile publice a fost un alt subiect abordat de cei prezenți la întrunire, aleșii locali se întreabă de ce nu există o flexibilitate mai mare pentru APL și de ce sunt adesea puși în situația de a accepta contracte în spatele cărora sunt firme off-shore, create de câteva zile, cu fond statutar foarte mic și fără o experiență pozitivă, astfel fiind pusă în pericol calitatea lucrărilor care urmează a fi realizate pentru cetățeni.

CALM va sesiza autoritățile centrale în vederea soluționării acestor impedimente. De asemenea, în perioada următoare vor fi organizate cursuri intensive de instruire atât pentru primari, cât și pentru celelalte categorii de reprezentanți ai APL.

Serviciul de Comunicare al CALM

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă