Nume
Parola
Vizualizări: 175
Secretarii Consiliilor locale bat alarma și solicită respectarea dreptului lor constituțional la odihnă!
4 Mai 2019 — La adresa Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) au parvenit mai multe sesizări din partea secretarilor Consiliilor locale, membri ai Rețelei Secretarilor din cadrul CALM. Potrivit funcționarilor, prevederile Regulamentului cu privire la modul de ținere a Registrului de Stat al actelor locale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 672 din 28.08.2017 au creat o serie de impedimente în activitatea acestora, desemnați drept persoane responsabile pentru includerea actelor emise de autorităţile administraţiei publice locale în Registrul de stat al actelor locale.

Expertul CALM Cătălina Scorțescu a explicat că potrivit noilor prevederi, secretarii sunt obligați să publice deciziile Consiliilor locale timp de cinci zile, iar alte materiale aferente urmează a fi publicate timp de zece zile. „În Regulament nu este specificat dacă este vorba de zile calendaristice sau de zile lucrătoare, iar în Codul Contravențional este prevăzută o amendă pentru nerespectarea acestor termeni”, a explicat expertul.

Svetlana Mitrofan, președintele Consiliului Național al Rețelei Secretarilor din cadrul CALM, secretarul Consiliului Local Grozești, Nisporeni a specificat faptul că respectarea termenelor de publicare a actelor locale nu este posibilă în toate cazurile, atât din cauza volumului mare de documente necesare de a fi perfectate, precum și din cauza altor atribuții aferente funcției: de secretariat, stare civilă, notariat, consultant juridic etc.

În acest context, Congresului Autorităților Locale din Moldova a expediat o adresare Cancelariei de stat, prin care solicită formularea unei poziții comune a Cancelariei de stat și CALM, în care să fie stabilit că termenele de publicare a actelor locale în Registrul de stat al actelor locale să fie stabilite luând în calcul doar zilele lucrătoare.

Anexat găsiți textul integral al Adresării CALM către Cancelaria de Stat cu privire la calcularea termenelor de publicare a actelor în Registrul de stat al actelor locale.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă




Statistica

  • 9981 comunicate de presă
  • 328 jurnalişti înscrişi
  • 135 instituţii/companii înscrise
  • 470 utilizatori înscrişi

Valid XHTML 1.0 Strict



Marketing si publicitate