Nume
Parola
Vizualizări: 618
Din categorie: Dezvoltare Regională
Consorțiul organizațiilor obștești care va promova implicarea societății civile în procesul de furnizare a serviciilor publice locale moderne, prezentat la ADR Nord
Bălți, 20 Decembrie 2017 — Organizaţia neguvernamentală Institutul de Cercetări și Consultanţă în Management „Business Consulting Institute” (BCI), selectată prin concurs de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) cu scopul de a promova implicarea societății civile în procesul de furnizare a serviciilor publice locale moderne în Regiunea de Dezvoltare Nord, a fost prezentată miercuri, 20 decembrie, în cadrul primei ședințe de lucru la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.

Conform contractului, BCI în consorțiu cu Centrul de Orientare și Promovare Europeană (COPE) „Dialog" și Asociația obștească (AO) „Demos” vor facilita mobilizarea comunității în cadrul a șase proiecte implementate în Regiunea de Dezvoltare Nord cu suportul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de GIZ, și finanțate de Uniunea Europeană: patru proiecte - în domeniul Aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) și două proiecte - în domeniul Eficiența energetică în clădirile publice (EECP).

La rândul său, directorul interimar al ADR Nord, Constantin Bândiu, a mulțumit partenerilor europeni pentru suportul oferit, menționând importanța suportului financiar considerabil din partea UE. „Implementarea celor șase proiecte va fi bazată pe abordarea «5 Piloni», activități în cadrul cărora vor participa toate părțile implicate în acest proces complex”, a subliniat directorul interimar al ADR Nord, menționând că în tot acest proces Agenției îi revine pilonul care se referă la investiții în optimizarea infrastructurii pentru prestarea serviciilor publice locale.

Denis Parea, consultant național în servicii publice locale MSPL/GIZ a relatat că BCI în consorțiu cu celelalte două organizații neguvernamentale menționate vor facilita activitățile desfășurate în cadrul grupurilor de lucru ale celor șase proiecte, vor organzia și desfășura campanii de informare și vor monitoriza evoluția lucrărilor efectuate în cadrul proiectelor ce vor beneficia de suportul proiectului MSPL.

În cadrul ședinței, directorul executiv al BCI, Liviu Andriuța, a prezentat planul de lucru ce urmează a fi pus în aplicare pe parcurs, având la bază abordarea „5 piloni”.

Abordarea „5 Piloni” are în vedere: (1) planificarea și programarea integrată la nivel local; (2) îmbunătățirea cooperării dintre APL-uri; (3) investiții în optimizarea infrastructurii pentru prestarea serviciilor publice locale; (4) consolidarea capacităților APL-urilor și a prestatorilor de servicii; (5) mobilizarea și sensibilizarea populației.
-------------
Organizația BCI, creată în anul 2000, oferă servicii de consultanţă în afaceri pentru companiile publice şi private. Este cunoscută pentru calitatea serviciilor şi produselor, pentru practicile performante şi strategiile eficiente de lansare, relansare sau gestionare a afacerilor. BCI efectuează analize, audituri, studii de piaţă şi sondaje. Organizația elaborează programe şi strategii de dezvoltare, planuri de afaceri, studii de fezabilitate, proiecte de investiţii. Detalii AICI.

COPE „Dialog” este o instituţie obştească, nonprofit, neguvernamentală, apolitică, deschisă pentru colaborare cu organizaţiile neguvernamentale, instituţiile publice şi private, cu instituţiile donatoare din ţară şi străinătate interesate în consolidarea societăţii civile în Republica Moldova. COPE „Dialog” a fost constituit în 2003 şi înregistrat de către Primăria comunei Chișcăreni, raionul Sângerei, în anul 2005. Detalii AICI.

A.O. „Demos” și-a început activitatea ca organizaţie obştească, fiind înregistrată de către Consiliul municipal Edineţ în anul 2001. Reînregistrarea a fost realizată în 2008, în urma căreia organizația neguvernamentală primeşte statutul juridic de asociaţie obştească. Misiunea asociaţiei este să dezvoltare abilităţile şi competenţele socio-economice ale tinerilor şi femeilor pentru o comunitate prosperă. Detalii AICI.
-------------
Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL) este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Uniunea Europeană, Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

www.adrnord.md





Statistica

  • 9787 comunicate de presă
  • 326 jurnalişti înscrişi
  • 133 instituţii/companii înscrise
  • 469 utilizatori înscrişi

Valid XHTML 1.0 Strict



Marketing si publicitate