Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 757 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 4991
26 Ianuarie 2015 — Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, l-a felicitat pe liderul coaliţiei de stînga din Grecia „SYRIZA”, Alexis Tsipras, cu ocazia victoriei convingătoare în cadrul alegerilor parlamentare, care au avut loc duminica aceasta. Politicianul moldovean a menţionat că victoria forţelor politice, care se pronunţă împotriva politicii dure, impuse de Bruxelles unor ţări aparte ale UE, reprezintă un semn clar în privinţa intensificării spiritelor de euroscepticism în statele din Zona Euro.
Vizualizări: 5227
15 Ianuarie 2015 — Astăzi, cînd se împlinesc 165 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, fracţiunea parlamentară a PSRM a depus flori la bustul scriitorului de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare” din Chişinău.

Liderul PSRM, Igor Dodon a declarat pentru presă că opera eminesciană este foarte actuală, mai ales în situaţia în care se află ţara noastră.

Vizualizări: 5151
15 Ianuarie 2015 — Incapacitatea de a forma o majoritate în Parlament confirmă necesitatea organizării unor alegeri anticipate

15 ianuarie, 2015
Pentru 15 ianuarie, la iniţiativa fracţiunii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, deputatul Eduard Smirnov, împuternicit să conducă şedinţele parlamentare, a anunţat convocarea şedinţei ordinare a Parlamentului Republicii Moldova. Fracţiunea Partidului Socialiştilor s-a prezentat la şedinţa în cauză în întreaga sa componenţă, deşi ceilalţi 76 de deputaţi ai Parlamentului, reprezentanţi ai partidelor pro-europene şi PCRM, au ignorat şedinţa.
Vizualizări: 5386
13 Ianuarie 2015 — Liderul PSRM, Igor Dodon, a reiterate cele trei condiţii de bază pe care socialiştii le-au înaintat de la bun început:

1. Anularea Acordului de Asociere cu UE.
Vizualizări: 5070
13 Ianuarie 2015 — Alegerile parlamentare, care au avut loc în Moldova o lună în urmă, au dus nu la soluţionarea, ci dimpotrivă, la aprofundarea crizei politice din ţară. Deja timp de mai mult de o lună partidele pro-europene nu sunt în stare să ducă la bun sfîrşit negocierile privind crearea unei noi coaliţii.
Vizualizări: 5754
23 Decembrie 2014 — Despre necesitatea convocării în regim de urgență a ședinței Parlamentului pentru rezolvarea problemelor care au apărut în ultima perioadă în Moldova, a vorbit astăzi Zinaida Greceanîi, viitorul președinte al fracțiunii PSRM în organul Legislativ, în cadrul întrevederii președintelui Nicolae Timofti cu liderii partidelor care au acces în Parlamentul RM.

Greceanîi a menționat că potrivit opiniei socialiștilor, întrevederea este întîrziată.
Vizualizări: 5978
17 Decembrie 2014 — Astăzi Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a făcut publică Rezoluţia Consiliului Naţional al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova „Despre situaţia postelectorală şi scopurile politice ale PSRM”.

„Alegerile parlamentare, care au avut loc pe 30 noiembrie, s-au desfăşurat cu grave încălcări ale legislaţiei naţionale şi internaţionale.
Vizualizări: 5315
10 Decembrie 2014 — Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, s-a întîlnit astăzi cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova William H. Moser.
Vizualizări: 5682
1 Decembrie 2014 — Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Dodon, consideră că rezultatele alegerilor parlamentare de ieri, 30 noiembrie, au demonstrat că majoritatea cetăţenilor aleg integrarea în Uniunea Vamală şi nu în cea Europeană.
„Rezultatele alegerilor au demonstrat că situaţia în Moldova începe să se schimbe.
Vizualizări: 5551
27 Noiembrie 2014 — Campania electorală 2014 este cea mai murdară din toată istoria contemporană a Moldovei. În mai puţin de o lună şi jumătate au fost folosite minciuna, murdăria, falsificările, manipulările, materiale foto şi video montate, scopul urmărit fiind defăimarea partidelor de opoziţie.