Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 758 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 3568
Chișinău, 20 Ianuarie 2015 — Minorilor deținuți în instituțiile penitenciare nu le este asigurată pe deplin realizarea dreptului la învăţătură,asta deşi Constituția Republicii Moldova garantează că învățămîntul liceal, profesional și cel superior de stat este egal accesibil tuturor, pe bază de merit.

Aceste şi alte constatări au fost făcute de angajaţii Serviciului protecţia drepturilor copilului al CpDOM, care au monitorizat implementarea Art.
Vizualizări: 3606
Chișinău, 15 Ianuarie 2015 — În cadrul ședinței Comitetului de Coordonare responsabil pentru implementarea Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană privind Programul de suport al reformei justiției din 13 ianuarie 2015 a fost prezentat proiectul de Raport cu privire la gradul de implementare a acțiunilor prevăzute în Matricea de politici privind suportul bugetar acordat de UE pentru perioada lunilor ianuarie-decembrie 2014.

Din raportul prezentat, dar și din comunicatul plasat pe pagina web oficială a Ministerului Justiției (http://justice.

Vizualizări: 4284
Chișinău, 11 Decembrie 2014 — Evoluţii pozitive în cazul petiţionarei N.G.
Vizualizări: 4065
Chișinău, 10 Decembrie 2014 — De Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, CpDOM, reprezentanţii unor ONG-uri care activează în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au lansat un apel către autorităţile centrale şi locale, în care le solicită să asigure îndeplinirea pe termen scurt a unui set minim de măsuri necesare pentru crearea unui mediu fără de bariere pentru persoanele cu dizabilităţi, favorabil integrării lor depline în comunitate. Despre acest lucru s-a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de către directorul CpDOM, Anatolie Munteanu, reprezentanţii Asociaţiei „Motivaţie”, Igor Mereacre, al Asociaţiei Orbilor, Nicolae Ciobanu, al Asociaţiei Surzilor, Natalia Babici.
Vizualizări: 3616
Chișinău, 9 Decembrie 2014 — Invităm reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă care va fi ţinută de directorul CpDOM, Anatolie Munteanu, reprezentanţii Asociaţiei „Motivaţie”, Igor Mereacre, al Asociaţiei Orbilor, Nicolae Ciobanu, al Asociaţiei Surzilor, Natalia Babici, mîiine 10 decembrie, începînd cu ora 09.00, în sala de şedinţe a Instituţiei naţionale a ombudsmanului (strada Sfatul Ţării, 16).
Vizualizări: 5460
Chișinău, 5 Decembrie 2014 — aprobat în luna mai anul curent, a fost tema discuţiilor din cadrul celei de-a patra întîlniri organizate de CpDOM în cursul Decadei pentru drepturile omului.

La întrunire au participat reprezentanţii Asociaţiei Surzilor, ai Asociaţiei Orbilor, ai Uniunii Organizaţiilor Invalizilor, ai Asociaţiei de Reabilitare a Invalizilor, ai Asociaţiei „Humanitas”, CMC „Suflet şi Sănătate”.
Vizualizări: 4297
Chișinău, 4 Decembrie 2014 — Asigurarea cu proteze, încălţăminte ortopedică a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii a constituit tema celei de-a treia întîlniri organizate de Instituţia naţională o ombudsmanului în cursul Decadei pentru drepturile omului.

La întrunire au participat reprezentanţii Asociaţiei „Motivaţie”, Uniunii Organizaţiilor Invalizilor din Moldova, ai Asociaţiei „Humanitas”, ai Societăţii Orbilor din Moldova, ai Asociaţiei de Reabilitare a Invalizilor, ai CMC „Suflet şi sănătate”.
Vizualizări: 3322
Chișinău, 4 Decembrie 2014 — Deşi autorităţile Republicii Moldova au întreprins acţiuni hotărîte în vederea reformării sistemului de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi şi creării de condiţii pentru incluziunea socială a acestei categorii de cetăţeni, mai există probleme grave la capitolul exercitarea deplină şi în condiţii de egalitate a drepturilor acestora. O parte din serviciile sociale destinate persoanelor vizate sunt fie insuficiente, fie inaccesibile.
Vizualizări: 3457
Chișinău, 2 Decembrie 2014 — Asigurarea accesului la transportul public al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, cu dizabilitati de vedere şi auz a fost tema întîlnirii de astăzi organizată de Instituţia naţională a ombudsmanului cu reprezentanţi ai ONG-urilor care activează în domeniul promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, ai unor instituţii publice.

Întîlnirea de astăzi a fost prima din cadrul activităţilor programate în cursul Decadei pentru drepturile omului, una tematică în anul curent - dedicată problemelor cu care se confruntă persoanelor cu dizabilităţi.
Vizualizări: 3641
Chișinău, 25 Noiembrie 2014 — Oficiul Avocatului Poporului, Asociaţia Promo-LEX, Centrul de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor şi Potenţialelor Victime ale Traficului de Fiinţe Umane (CAP) pledează pentru semnarea şi ratificare de către Republica Moldova a Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, intrată în vigoare de la 1 august anul curent.

Despre aceasta s-a anunţat în cadrul Reuniunii „Mecanisme de combatere a violenţei domestice în Republica Moldova, probleme şi soluţii”, desfăşurată astăzi, de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei Împotriva Femeilor, la Centrul moldo-coreean de Informare şi Acces din Chişinău.