Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 758 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2894
Chişinău, 26 Ianuarie 2012 — Aceasta a afirmat Valentin Crudu, şeful Direcţiei învăţământ preşcolar, primar şi secundar general în cadrul Ministerului Educaţiei, în cadrul unei şedinţe a Clubului Jurnaliştilor de Investigaţie despre soarta copiilor din internate după absolvirea acestora.

Valentin Crudu a mai declarat că, în ultimii ani, Guvernul Republicii Moldova a lansat, în colaborare cu partenerii de dezvoltare, reforme importante în domeniul educaţiei incluzive, cu scopul de a crea oportunităţi egale pentru copiii plasaţi în instituţiile rezidenţiale, inclusiv pentru absolvenţii acestora.
Vizualizări: 3345
Chişinău, 26 Ianuarie 2012 — Liceul Teoretic din comuna Răzeni, raionul Ialoveni, va purta, începînd cu 25 ianuarie curent, numele lui Ion Pelivan, distins om politic şi publicist, născut în anul 1876, în această localitate.
Cu acest prilej, în incinta instituţiei nominalizate, au fost organizate un şir de manifestări la care au participat ministrul educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi raionale, membri ai Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, cadre didactice, elevi, părinţi.

Vizualizări: 2795
Chişinău, 26 Ianuarie 2012 — Reprezentanţii Direcţiei învăţămînt secundar profesional şi mediu de specialitate a Ministerului Educaţiei au participat la masa rotundă de prezentare a propunerii de proiect „Suport pentru consolidarea managementului sectorului Învăţămîntului Vocaţional Tehnic din Republica Moldova.” În cadrul evenimentului, organizat sub egida Delegaţiei Uniunii Europene, experţii au prezentat planificarea intervenţiilor Uniunii Europene în sectorul educaţiei profesionale din Republica Moldova.
Vizualizări: 2869
Chişinău, 26 Ianuarie 2012 — Reprezentanţii Băncii Mondiale au prezentat Ministerului Educaţiei un proiect ce prevede elaborarea unor aplicaţii electronice, care ar putea fi utilizate de Ministerul Educaţiei, pentru promovarea serviciillor educaţionale.
Oleg Petrov, coordonator de proiect, a menţionat că Banca Mondială constată cu satisfacţie o deschidere judicioasă a Ministerului Educaţiei pentru colaborare, în intenţia de a prezenta date autentice.
Vizualizări: 2943
Chişinău, 26 Ianuarie 2012 — Agenţia de Evaluare şi Examinare a actualizat programele la disciplinele incluse în orarul examenelor de absolvire, sesiunea 2012.

Astfel, beneficiarii acestora – absolvenţii treptelor de școlaritate, anul școlar 2011-2012, dar şi alţi factori interesaţi (cadre didactice, părinţi), pot găsi cele 14 programe de bacalaureat și 5 programe de gimnaziu pe site-ul Agenţiei de Evaluare și Examinare (aee.
Vizualizări: 3393
Chişinău, 25 Ianuarie 2012 — Copiii cu vîrsta cuprinsă între 11 şi 14 ani, vor beneficia în perioada 26 iulie-9 august 2012, de tratament şi odihnă în tabăra medicală de vară Swisscor din localitatea Trogen, Elveţia.
Criteriile de selectare a instituţiilor şi a copiilor, pentru acest proiect, au fost discutate, marţi, 24 ianuarie curent, în cadrul întrevederii viceministrului educaţiei, Tatiana Potîng, cu directorul rezident al Biroului de Cooperare al Elveţiei pentru Republica Moldova, dna Georgette Bruchez.
Vizualizări: 2898
Chişinău, 24 Ianuarie 2012 — Institutul de Politici Publice (IPP), în colaborare cu UNICEF şi Magenta Consulting, a prezentat astăzi, în cadrul Ministerului Educaţiei, rezultatele unui recensămînt şcolar, pentru monitorizărea reformei învăţămîntului general în raioanele de sud ale Republicii Moldova.
Expertul IPP, Anatol Gremalschi a menţionat că unul dintre obiectivele studiului a fost compararea datelor iniţiale furnizate de către Biroul Naţional de Statistică cu cele din Sistemul de cartografiere a Ministerului Educaţiei şi cele din baza de date a Institutului de Politici Publice, creată în temeiul formularelor completate de administraţiile şcolare din 260 de instituţii şcolare.
Vizualizări: 3274
Chişinău, 20 Ianuarie 2012 — Școala de meserii din penitenciarul nr.7 de la Rusca a primit azi, cu titlu de donație, un set de 10 computere, destinate deținutelor care învață profesia de operator de calculatoare.
Vizualizări: 3234
Chişinău, 20 Ianuarie 2012 — Recent, în cadrul unei vizite de lucru în teritoriu, ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi a avut o întâlnire cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale, manageri ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi secundar profesional, reprezentanţi ai sindicatului din raionul Floreşti. Subiectul esenţial al discuţiei a constituit promovarea calităţii în procesul de instruire.
Vizualizări: 3136
Chişinău, 20 Ianuarie 2012 — Discursul ministrului educaţiei, la deschiderea lucrărilor Atelierului Internaţional, destinat profesorilor francofoni ai universităţilor din Europa Centrală şi de Est

Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova este foarte sensibil la tot ceea ce ţine de reforma sistemului de învăţămînt superior autohton. Această reformă a început practic în 2005 cînd Republica Moldova a aderat la Procesul Bologna, dar însuşi faptul aderării a fost precedat de o activitate intensă, desfăşurată, în primul rînd, de universitari, adevăraţii făuritori ai reformei.