Vizualizări: 2362
Oficialul german din cadrul BMZ Daniel McCormack și reprezentanți GIZ efectuează o vizită de informare în Regiunea de dezvoltare Nord
Bălți, 29 Martie 2017 — Ofițerul Superior de Politici în cadrul Direcției Europa de Est și Sud-Est și Caucazul de Sud din cadrul Ministerului Federal al Germaniei pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Daniel McCormack, efectuează în perioada 29-30 martie o vizită de informare în Regiunea de dezvoltare Nord a Republicii Moldova.
Miercuri, 29 martie, în a doua jumătate a zilei, reprezentantul BMZ Daniel McCormack s-a informat în incinta ADR Nord despre proiectele de dezvoltare regională realizate la nordul Moldovei cu suportul GIZ din sursele financiare oferite de Germania.
În vizita sa la ADR Nord oficialul german a fost însoțit de Ulrich Kleppmann, Secretar 1 și șeful Secției cooperare și dezvoltare economică a Ambasadei Germaniei în Republica Moldova. Totodată, din componența delegației au făcut parte directorul de țară al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în Republica Moldova și managerul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), Philipp Johannsen, precum și manageri ai proiectului MSPL.
În cadrul întrunirii s-a discutat despre evoluțiile, provocările și potențialul de dezvoltare regională în Regiunea de dezvoltare Nord. Un subiect abordat pe larg a ținut de cooperarea ADR Nord cu proiectul MSPL 2.0, proiect ce va fi realizat cu suportul GIZ în următorii patru ani. În acest context, participanții la discuții au menționat că proiectului MSPL 2.0 urmărește să îmbunătățească serviciile locale din satele și orașele Republicii Moldova prin promovarea politicii de dezvoltare regională.
„Una din sarcinile noastre cele mai importante este să contribuim la dezvoltarea regională a Republicii Moldova, iar proiectul MSPL, gestionat de GIZ, este proiectul nostru de bază în acest sens. ADR Nord este un foarte important partener în cadrul acestui proiect. Unul din obiectivele principale ale colaborării noastre tehnice este anume consolidarea potențialului la nivel de regiune. Vă mulțumesc foarte mult pentru cooperarea pe care am avuut-o în trecut. În contextul alocării de către UE a importante surse financiare pentru mai multe proiecte de dezvoltare regională în Republica Moldova, inclusiv la Bălți, dorim să continuăm colaborarea cu dvs.”, a relevat reprezentantul BMZ
„Suntem, într-adevăr, la o etapă nouă de colaborare, care presupune pregătirea proiecteleor ce vor fi finanțate din bani oferiți de UE. Etapa de proiecte-pilot, pe care anii trecuți le-am implementat, a fost o etapă foarte importantă pentru acumularea experienței, de pregătire, pentru proiectele finanțate din fonduri europene, pe care urmează să le implementăm. Sunt convins că eforturile noastre comune vor da rezultate pe termen lung”, a menționat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.
Precizăm că în cadrul implementării primei etape a proiectului MSPL au fost acordate circa 23,9 de milioane de euro pentru implementarea eficientă a politicii de dezvoltare regională, cu suportul Guvernelor Germaniei, Suediei și României. Pe parcursul a șase ani, Guvernul Germaniei, prin intermediul proiectului MSPL, a susținut dezvoltarea regională din Republica Moldova, astfel prin eforturi comune au fost realizate proiecte-pilot ce au contribuit la îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor din regiunile Republicii Moldova.
Oficialul german Daniel McCormack și reprezentanții GIZ vor efectua joi, 30 martie, mai multe vizite în regiune. Ei vor vizita și localitatea Costești, raionul Râșcani, unde este implementat proiectul „Îmbunătăţirea serviciilor de apă şi canalizare în raionul Râşcani”, finanțat de Guvernul Germaniei prin intermediul proiectului MSPL gestionat de GIZ.
Menționăm că, tot astăzi, în prima jumătate a zilei, reprezentanți ai proiectului MSPL și specialiști ADR Nord s-au întrunit în cadrul unei ședințe pentru a analiza și a agrea conținutul Planulului Operațional al proiectului MSPL 2.0 pentru anul 2017.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33