Nume
Parola
Vizualizări: 2121
Zeci de organizații, printre care și ADR Nord, vor dezvolta sectorul energiei din biomasă în Republica Moldova
Chișinău, 24 Martie 2017 — Zeci de organizații, printre care și ADR Nord, își unesc eforturile pentru a promova dezvoltarea sectorului energiei din biomasă, cu sprijinul Uniunii Europene. Vineri, 24 martie, la Chișinău, a fost creat Clusterul Energiei din Biomasă, după modelul României, pentru a promova dezvoltarea sectorului energiei din biomasă prin advocacy, cercetare, cooperare internaţională.

Clusterul, primul din Republica Moldova, va întruni companii private, autorități publice, instituții de cercetare, universități, asociaţii active în sectorul energiei verzi. Proiectul Energie şi Biomasă, finanțat de UE și implementat de PNUD, oferă asistenţă pentru crearea clusterului energiei din biomasă.

În cadrul ceremoniei de semnare a acordului de constituire a Clusterului, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a menționat că efortul organizațiile reunite în cadrul acestei platforme „ne va face mai auziţi în promovarea sectorului energiei din biomasă”. „ADR Nord nu poate să nu susțină astfel de inițiative salutabile orientate, în primul rând, spre beneficiul cetățeanului. În plus, odată cu prelucrarea biomasei, și regiunea va deveni mai curată, mai aranjată. Conform atribuțiilor ADR Nord, avem printre priorități și eficiența energetică, iată de ce participăm activ la crearea unui Cluster în acest domeniu. Următorul pas va fi o structură regională nou-creată sau parte componentă a Clusterului”, susține directorul ADR Nord.

Clusterul va asigura un cadru de cooperare între actorii cheie pe piața biocombustibilului, va contribui la crearea parteneriatelor locale, regionale și internaționale în domeniu. Membrii acestuia vor identifica problemele cu care se confruntă sectorul și vor stabili prioritățile de activitate, care să contribuie la dezvoltarea sectorului.

În prezent, entitatea întrunește 23 de membri, printre care Agenţiile de Dezvoltare Regională, Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, universităţi, asociaţii, ONG-uri, reţeaua incubatoarelor de afaceri, agenţi economici din sector şi alte instituţii. Invitaţia de aderare este deschisă pentru noi membri.

„Salutăm crearea Clusterului ce reprezintă un nou pas spre fortificarea şi dezvoltarea cu succes al acestui sector ce va aduce rezultate tangibile pentru cetăţeni”, a declarat în cadrul evenimentului Alexandre Darras, attaché, manager de proiecte la Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Necesitatea clusterelor intervine la un anumit grad de maturizare a pieței, pentru a asigura continuarea creșterii și depășirea problemelor legate de lipsa de interacțiune între companii, organizații de cercetare sau instituții de învățământ, finanțatori sau autorități publice”, a spus Lajos Vajda, președintele Clusterului Inovativ al Bioenergiei „Green Energy” din România, care oferă asistenţă în crearea clusterului în R. Moldova.

În România, Clusterul Inovativ al Biomasei „Green Energy" a fost înființat în anul 2009.

www.adrnord.md