Nume
Parola
Vizualizări: 10222
15 noiembrie este ultima zi când mai puteți vota pentru candidaţii la Premiul Naţional de Etică și Deontologie profesională jurnalistică 2016!
Chișinău, 11 Noiembrie 2016 — Au mai rămas cinci zile în care mai puteți vota candidații la Premiul Național de Etică și Deontologie profesională jurnalistică pentru anul 2016. Puteți vota pe platforma online www.mediaforum.md, acordând puncte candidaţilor preferaţi, dar nu mai mult de 10 puncte săptămânal de la un calculator. Premiul a fost instituit de Consiliul de Presă din Republica Moldova în anul 2015, iar câştigătorul este desemnat în rezultatul unui concurs cu participarea consumatorilor de produse mass-media, a experţilor şi a membrilor Consiliului de Presă.

Pentru participare la concurs au fost admise nouă instituţii mass-media, propuse de consumatori de media şi de un grup de experţi ai Consiliului de Presă. Candidaţii sunt (în ordine alfabetică):
Agora.md, portal de ştiri
Anticoruptie.md, platformă online anticorupţie
Cuvântul, ziar regional (Rezina)
IPN, agenţie de presă
Newsmaker.md, portal de ştiri
Observatorul de Nord, ziar regional (Soroca)
Radio Chişinău, post de radio
Rise.md, portal de investigaţii
Ziarul de Gardă, săptămânal de investigaţii jurnalistice

Comportamentul profesional al candidaţilor va fi apreciat de grupul de experţi şi de membrii Consiliului de Presă în baza prevederilor Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, iar la ultima etapă a concursului, punctajul acumulat de fiecare instituţie mass-media va fi validat, urmând să fie aplicate criteriile stabilite în Regulamentul concursului. Decizia finală va fi luată de Consiliul de Presă în decembrie 2016. În calitate de organizator, Consiliul de Presă poate decide să nu acorde Premiul niciunui candidat dacă va considera că în acest an instituţiile mass-media candidate nu merită Premiul.

Premiul Naţional de etică şi deontologie profesională jurnalistică a fost instituit de Consiliul de Presă din Republica Moldova pentru a promova jurnalismul de calitate și standardele jurnalistice. În anul 2015, Premiul a fost oferit Biroului din Chişinău al postului Radio Europa Liberă.

Pentru acordarea punctelor candidaţilor preferaţi, activaţi bannerul „Votează online!” de pe pagina web www.mediaforum.md, link direct: http://mediaforum.md/ro/lista_candidatilor


Secretariatul Consiliului de Presă din R. Moldova|022-220996|www.mediaforum.md|secretariat@consiliuldepresa.md