Nume
Parola
Vizualizări: 3838
Campania de educaţie electorală „Alege Președintele tău!” a ajuns la final
31 Octombrie 2016 — Campaniei de informare şi educaţie electorală „Alege Președintele tău!” a ajuns la final. Drept dovadă, mii de cetățeni au fost informați din prima sursă care sunt atribuțiile președintelui, dar și de ce trebuie să de-a dovadă de activism civic la scrutinul prezidențial care s-a desfășurat pe 30 octombrie. Campania de informare şi educaţie electorală „Alege Președintele tău!” a avut drept scop sensibilizarea și mobilizarea alegătorilor din 10 centre raionale din nordul şi sudul Republicii Moldova Acest proiect este implementat de Centrul CONTACT cu susținerea financiară a Fondul Naţional pentru consolidarea democraţiei NED.
În cadrul campaniei au fost distribuite 60 000 de mii de materiale informaţional-educative cu tematică electorală, au fost oferite postere, în care apăreau diverse caricaturi care au reflectat mobilizarea și alegerea conștientă la alegeri, precum și sute de stegulete cu sloganul Alege Președintele Tău.
Totodată, circa 500 de oameni au participat la dezbaterile publice care s-au desfășurat, la Ocnița, Pelinia, Drochia, Hâncești, Edineț, Cimișlia, Briceni, Leova, Râșcani, Cantemir și Cahul. La dezbateri au participat reprezentanţi ai instituțiilor publice, pensionari, profesori, studenţi, experţi şi cetăţeni simpli ai orașului. În cadrul întâlnirii experții facilitatori ai Centrului CONTACT Lilia Triboi, Valeriu Mîndru și Călin Apostol au discutat cu cetăţenii despre dreptul la vot, particularitățile alegerilor din acest an sau au răspuns la întrebările celor prezenţi. Deasemenea, echipe de voluntari și experți în domeniu, din partea Centrului Contact au expus la standuri informaţii relevante tematicii electorale.
Totodată, cele patru spoturi audio elaborate în acest proiect au fost difuzate în cadrul campaniei, iar posturile locale TV regionale din Cimișlia și Drochia au asigurat mediatizarea activităților.