Vizualizări: 10324
Comitetul Național de Stabilitate Financiară urmează a fi reformat
Chisinau, 11 Octombrie 2016 — Comitetul Național de Stabilitate Financiară (CNSF) va fi reformat, în baza modelor aplicate în țările europene, iar rolul acestuia eficientizat. Acesta prevede un proiect de modificări și completări al cadrului normative, propus Guvernului de Ministerul Finanțelor.
CNSF a fost creat în anul 2010 însă, precum s-a constatat, acesta s-a dovedit a fi puțin eficient din punct de vedere al prevenirii și reglementării crizei bancare. Una din cauze rezidă în faptul că o bună parte a membrilor CNSF sunt afiliați politic.
Însă, precum subliniază autorii proiectului, experiența internațională a demonstrat că elementul cheie al menținerii stabilității financiare constă în comunicarea și coordonarea strânsă între instituțiile relevante, respectiv activitatea CNSF urmează a fi reformatată în baza modelelor aplicate în diferite țări europene.
CNSF trebuie să aibă un număr mai mic de membri, cu o expunere politică scăzută și o relevanță strictă în vederea asigurării stabilității financiare. Comitetul ar urma să includă în mod obligatoriu reprezentanți ai Băncii Naționale a Moldovei, Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei și Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.
Totodată, prin acest proiect, MF propune ca președintele și vicepreședintele CNSF să fie aleși cu votul majorității membrilor CNSF, care își vor exercita activitatea pe bază permanentă. În caz de necesitate, CNSF este în drept să convoace la ședință reprezentanții autorităților publice și altor entități juridice.
De asemenea, se propune ca lucrările de secretariat ale CNSF, precum și monitorizarea realizării deciziilor aprobate să fie asigurate de către BNM (în prezent ele sunt asigurate de către Cancelaria de Stat).
Potrivit deciziei guvernului din 22 iunie 2010 CNSF a fost creat în scopul asigurării unei coordonări adecvate între autorităţile publice, delimitării clare a responsabilităților, precum şi în scopul realizării unor acţiuni prompte în caz de şocuri financiare extraordinare.
Printre atribuțiile sale se înscriu gestionarea crizelor financiare, prezentarea către Guvern a propunerilor politici şi măsuri în scopul protejării depozitelor, capitalizarea şi recapitalizarea băncilor, stabilirea căilor unice de comunicare între autorităţile publice implicate în gestionarea crizelor sistemice din sectorul financiar și emiterea periodică a declaraţii oficiale pentru evitarea situaţiilor de dezinformare. Un rol mare îi revine CNSF în restabilirea credibilității în se privește securitatea sistemului bancar.
Actualmente şedinţele Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară se convoacă ori de câte ori este nevoie, dar nu mai rar de două ori pe an, la propunerea preşedintelui sau a trei membri ai Comitetului. Deciziile Comitetului se adoptă prin simpla majoritate de voturi ale membrilor prezenţi.

Autor: Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD”
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2283
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1654
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33