Nume
Parola
Vizualizări: 1923
Festivalul Mierii a fost inaugurat, la Bălți, în contextul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord
Bălți, 1 Octombrie 2016 — Festivalul Mierii (ediția III) a fost inaugurat sâmbătă, 1 octombrie, în Piața „Vasile Alecsandri” din Bălți, în contextul celei de-a IV-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. La eveniment au participat peste 20 de producători de miere din regiune. Locuitorii și oaspeții orașului Bălți au avut ocazia să procure miere de albine de bună calitate direct de la producători.

Festivalul Mierii, care are loc al treilea an consecutiv la Bălți în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, este organizat de Asociația obștească „Asociația Apicultorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord” și Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord. Atmosfera de sărbătoare însă au asigurat-o muzicanții și interpreții de la Colegiul de Muzică şi Pedagogie din Bălţi.

„Avem o sărbătoare deja tradițională - a treia ediție a Festivalului Mierii. Ați văzut că la prima ediție a Festivalului doar am vândut miere. Deja la a treia ediție, spre sfârșit de an, vom avea un Centru apicol de procesare a mierii, care se va afla în orașul Cupcini, Edineț, grație unui proiect finanțat de Guvernul României și implementat de ADR Nord. Sper că acest Centru le va oferi apicultorilor noștri posibilitatea să exporte în țările vecine - atât în Est, cât și în Vest - produse apicole”, a menționat directorul ADR Nord, Ion Bodrug, la inaugurarea evenimentului.

La rândul său, consulul general al României la Bălți, Mihail Baciu, a menționat că întotdeauna participă cu plăcere la astfel de evenimente. „Cu ocazia sărbătorii mierii, vreau să vă transmit un salut sincer și călduros din partea Consulatului General al României în Bălți și din partea Guvernului României, pe care îl reprezint”, a spus consulul general Mihail Baciu.

La Festivalul Mierii a participat și o delegație din Voievodatul Polonia Mare. Vice-mareșalul Voievodatului Polonia Mare (Wielkopolska, Polonia), Krzysztof Grabowski, le-a spus participanților la eveniment că mierea de albine este un produs alimentar apreciat și în țara sa. „Istoria relațiilor noastre - între regiunea dvs. și Voievodatul Wielkopolska - nu este o istorie foarte lungă, dar trebuie să vă spun că este una foarte-foarte intensivă, în special în domeniul proiectelor de dezvoltare regională”, a menționat vice-mareșalul Krzysztof Grabowski.

Gheorghe Carpovici, preşedintele Asociația obștească „Asociația Apicultorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord”, le-a recomandat tuturor participanților la festival să consume mai multă miere, pentru că, în afară de faptul că e gustoasă, este și ca un medicament de neprețuit. „Ne dorim ca cel mai dulce festival din nordul Moldovei, ajuns la a treia ediție, să rămână o frumoasă tradiție a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord”, a spus Gheorghe Carpovici, la inaugurarea Festivalului Mierii.

Apicultorii care și-au expus în centrul orașului Bălți mierea au primit, din partea ADR Nord, diplome pentru participare la ediția a III-a a Festivalului Mierii.
----------------
Festivalul Mierii continuă șirul de evenimente ce au avut loc în contextul celei de-a IV-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, organizată de ADR Nord, sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, în colaborare cu Agenţia pentru Dezvoltare a Austriei, Agenția Cehă pentru Dezvoltare și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (România). Ediția din acest an a Zilelelor Regiunii de Dezvoltare Nord se desfășoară în perioada 26 septembrie - 22 octombrie, în mai multe localități din nordul Republicii Moldova.

www.adrnord.md