Vizualizări: 1798
ADR Nord va colabora cu Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia”
Bălți, 22 Iunie 2016 — Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia” au încheiat luni, 20 iunie, un acord de colaborare. Prin semnarea acestui acord, ADR Nord, reprezentată de directorul Ion Bodrug, și Institutul „Selecția”, reprezentat de directorul Valeriu Vozian, și-au propus să realizeze şi să dezvolte programe comune, specifice domeniului dezvoltării regionale şi capacităților instituționale.
Printre obiectivele stipulate în acordul semnat de cele două instituții menționăm derularea unor activități ce au drept scop îmbunătăţirea şi eficientizarea participării ambelor părți la dezvoltarea socio-economică a Regiunii de Dezvoltare Nord, organizarea unor evenimente şi activităţi cu caracter informativ, inovativ şi științific, la care să participe cadrele ambelor instituții, organizarea evenimentelor de lucru comune cu participarea specialiştilor celor două instituții cu scopul identificării ideilor de proiecte de dezvoltare regională, implicarea Institutului „Selecţia” în activităţi de cercetări în domeniul dezvoltării regionale.
Pentru a realiza obiectivele pe care și le-au propus, ADR Nord și Institutul „Selecția” vor desfășura programe comune de cercetare, vor organiza în comun seminarii, ateliere de lucru, mese rotunde, conferinţe, simpozioane, târguri, expoziții, forumuri etc. De asemenea, cele două instituții și-au propus să editeze publicații despre rezultatelor cercetărilor efectuate în colaborare și să promoveze domeniul dezvoltării regionale.
Menționăm că oportunitatea colaborăriii cu Institutul „Selecția” va consolida inițiativa ADR Nord și a autorităților locale din raioanele Briceni și Edineț de a crea o asociație regională a producătorilor de cartof, în contextul cooperării din acest domeniu cu partenerii din Letonia. Menționăm că, în prezent, se întreprind măsuri pentru crearea unei asociaţii a producătorilor de cartof în nordul republicii.
Amintim că ideea deschiderii unei frabrici de prelucrare a cartofului la Corjeuți, Briceni, a fost tema unei mese rotunde organizată în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a III-a, eveniment la care au participat agricultori din Corjeuți și partenerii lor din regiunea Aloja, Letonia. Atunci, reprezentanții întreprinderii letone de prelucrare a cartofului Aloja Starkelsen vorbeau despre necesitatea creării unei asociații unde să se regăsească producătorii de cartof care vor să coopereze în cadrul proiectului moldo-leton de creare și funcționare a unei fabrici.
Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecţia” a fost fondat în anul 1944 la Bălți. Pe atunci se numea Staţiunea Experimentală Republicană Moldovenească. Pe parcursul a 70 ani de activitate la Institutul „Selecţia” au fost selectate 332 soiuri de hibrizi, din care 148 au fost omologaţi, inclusiv 12 soiuri de grâu de toamnă; 14 soiuri de orz de toamnă; 15 soiuri de mazăre, 15 soiuri de soia; 12 soiuri de fasole; 18 hibrizi de floarea-soarelui etc. În prezent, lucrările de cercetare sunt efectuate de 40 colaboratori ştiinţifici, inclusiv doi doctori habilitaţi şi 12 doctori în ştiinţe.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33