Vizualizări: 7161
Peste 32 de tone de produse alimentare au fost donate în cadrul campaniei „Masa Bucuriei”
Chișinău, 26 Aprilie 2016 — Peste 32 tone de produse alimentare au fost colectate în cadrul campaniei „Masa Bucuriei”, desfășurată sâmbătă, 23 aprilie, în întreaga țară. Toate donațiile acumulate se vor transforma în prânzuri calde, distribuite pe parcursul întregului an în șase cantine sociale din țară și în peste o mie de pachete alimentare distribuite persoanelor nevoiașe în preajma sărbătorilor de Paști.
Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei: 23 aprilie 2016 a fost o filă în istoria consolidării societății. Această acțiune de amploare nu este a Diaconiei, ci un gest de ridicare a fiecărui dintre cei care participă: voluntari, organizatori, parteneri și donatori. Acțiunea „Masa Bucuriei” ne demonstrează că suntem capabili să creștem demnitatea noastră și a celor pe care îi ajutăm. Implicarea în campania „Masa Bucuriei” este un gest de aprindere a speranței în viața persoanelor nevoiașe.
Campania de Paști „Masa Bucuriei” s-a desfăşurat într-o singură zi, concomitent, în 17 localități: Chișinău, Bălți, Cahul, Edineț, Căușeni, Cantemir, Ungheni, Ștefan-Vodă, Strășeni, Călărași, Soroca, Hâncești, Dondușeni și altele.
Campania de colectare a produselor alimentare a avut loc în 70 de magazine din Chișinău și 30 de magazine locale.
Rezultate: În total, cu implicarea a mii de donatori şi 869 de voluntari, au fost colectate la nivel naţional peste 32 de tone de produse alimentare. Toate donaţiile vor ajunge pe masa celor nevoiaşi sub formă de prânzuri calde distribuite zilnic la şase cantine sociale din ţară şi 1630 de pachete alimentare distribuite în preajma sărbătorilor.
În acest an, pentru prima dată, în campanie au fost implicate, în calitate de voluntari, cinci persoane publice: Vlad Țurcanu, Nicu Țărnă, Andrei Porubin, Cristofor Aldea-Teodorovici și Emilian Galaicu-Păun.
Andrei Porubin, prezentator TV, voluntar în campania „Masa Bucuriei”: Pentru orice om normal, motivația trebuie să fie că eu sunt creștin și, mai cu seamă în postul Sfintelor Paști, trebuie să-ți amintești, de sute de ori pe zi, acest lucru fiindcă este perioada în care poți face un bine. Am acceptat din prima să fiu voluntar în această campanie, fiindcă mi se pare un lucru absolut normal să te gândești nu numai la tine și la burta ta, dar și la sufletul și dispoziția celor mai triști decât noi. În ziua campaniei, eu m-am simțit bine. Am îndemnat lumea să facă o faptă bună și ei își doresc să facă asta- să facă o faptă bună.
Campania de Paști „Masa Bucuriei” 2016 s-a desfăşurat cu binecuvântarea ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, cu acordul Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova.
Pe parcursul celor trei săptămâni de promovare a campaniei, au fost organizate lecții de solidaritate la care au participat peste 400 de elevi și studenți din 5 instituții de învățământ. Prin intermediul unui joc de rol, elevii au devenit persoane vârstnice și au fost nevoite să împartă pensia mică pe cheltuielile zilnice. Doritorii de a se implica în campania de caritate au fost recrutați pentru a deveni voluntarii ce vor îndemna lumea să doneze produse alimentare pentru sprijinirea bătrânilor.
Misiunea Socială Diaconia aduce mulţumiri speciale voluntarilor, donatorilor şi tuturor celor care au contribuit la organizarea şi desfăşurarea campaniei.
Campania de Paşti a fost organizată cu binecuvântarea ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului,
Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.
Partenerilor: Linella, Unimarket, Green Hills, Velmart, Fourchette, IMC Market, Riga, METRO Cash & Carry, Supermarket Nr. 1, Sanin, Cangurul.md.
Partenerului media general: Jurnal TV și Jurnal FM
Partenerilor media general online: Forum
Partenerilor media: Agora, Radio Chişinău, Radio Noroc, Radio Moldova, Radio Moldova Tineret, Moldova 1,Ziarul de Gardă, Timpul, Unimedia, Diez, Civic Fest, Știri Locale, Image Studio,Yon Savin Photography, OWH studio, Simpals.
Parteneri locali: 15 parohii ale Mitropoliei Basarabiei, Neoumanist, Regina Pacis, Fundaţia Caritas Moldova.
Persoană de contact:
Ludmila Popescu
Responsabil de relații cu presa
Tel: (+373 22) 46 32 28
Mob.: 068089865
e-mail: pr@diaconia.md
ludmila.diaconia@gmail.com
site: www.diaconia.md

Autor: Synergy Eur/Est
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2284
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33