Vizualizări: 1848
Semnează şi tu pentru ei...
Chişinău, 30 Ianuarie 2009 — La moment în Republica Moldova este în plină desfăşurare campania de colectare a semnăturilor în sprijinul ratificării Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi de către Parlamentul Republicii Moldova. Această campanie este organizată de către Iniţiativa pentru ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, alcătuită din mai multe ONG-uri din domeniul persoanelor cu dizabilităţi.
Deşi procesul de colectare a semnăturilor, în sprijinul ratificării Convenţiei, a început pe data de 3 decembrie 2008, până în prezent au fost deja adunate 3369 semnături. Tot în această perioadă, circa 34 de organizaţii din domeniu, din diferite regiuni ale Moldovei, au aderat la Iniţiativa pentru ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Conform obiectivelor acestei acţiuni civice se prevede implicarea tuturor ONG-urilor din Republica Moldova, care activează în domeniul persoanelor cu dizabilităţi, la fel, contându-se foarte mult atât pe sprijinul întregii societăţi civile din Moldova, cât şi a cetăţenilor de rând.
Printre acţiunile întreprinse în cadrul campaniei se enumără: expedierea pe 11 decembrie 2008 a mesajelor pentru parlamentari cu apelul de ratificare a Convenţiei. În preajma sărbătorilor de iarnă deputaţii, Prim-ministrul şi Preşedintele Republicii Moldova au primit cărţi poştale confecţionate de copiii cu dizabilităţi. Tot în această perioadă a fost desfăşurată Masa rotundă „Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi – demnitate şi dreptate pentru toţi”, la care s-a constatat că ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi ar îmbunătăţi foarte mult situaţia persoanelor cu nevoi speciale.
Conform spuselor lui Ion Cibotărică, vicepreşedintele Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi, „Ratificarea Convenţiei va deschide ţării noastre posibilitatea de a beneficia de informaţia, experienţele şi cele mai bune practici mondiale în domeniul persoanelor cu nevoi speciale. Implementarea acesteia, prin implicarea activă a lor, ar duce la creşterea semnificativă a numărului de persoane active economic din ţara noastră. Din cele peste 170 mii persoane cu dizabilităţi din Moldova, 120 de mii dintre acestea ar putea lucra, devenind activi în plan economic. Acest număr constituie circa 10 la sută din populaţia activă a Republicii Moldova, care numără, în total, 1.300.000 de persoane".
Initiativa pentru ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi a fost lansată la 2 decembrie 2008 de către 14 ONG-uri din domeniu, cu scopul de a promova ratificarea acestui document juridic internaţional de către Parlamentul Republicii Moldova. Activităţile desfăşurate în cadrul Iniţiativei sunt realizate cu sprijinul financiar al Agenţiei Suedeze de Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi al Fundaţiei Soros - Moldova (FSM).
Detalii privind Initiativa pentru ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi despre cum se poate semna petiţia pentru ratificarea Convenţiei, pot fi găsite pe site-ul Iniţiativei http://www.advocacy.md/crpd
Mariana Tâbuleac
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33