Vizualizări: 6270
Extras din Recomandarea Curții Supreme de Justiție, Nr: 88 din 25 februarie 2016., privind aplicarea prevederilor legale ce țin de prestarea serviciilor publice de gospodărie comunală.
Chisinau, 10 Martie 2016 — Conform RECOMANDĂRII CSJ nr. 88 din 25 februarie, Serviciile publice de gospodărie comunală se prestează, și respectiv se achită costul acestora, în baza contractelor încheiate cu consumatorii. Concomitent, se reține că încheierea unui contract de prestare a serviciului public este nu doar o obligațiune legală a prestatorului de serviciu, dar și a consumatorului.
In caz de prestare a serviciilor publice de gospodărie comunală în lipsa contractelor încheiate cu consumatorii (proprietarii, chiriașii și locatarii apartamentelor, caselor individuale de locuit, încăperilor locative în cămine și încăperilor nelocative), aceștia din urmă sunt obligați să achite contravaloarea serviciilor prestate, conform facturilor primite. Iar lipsa unui contract scris nu scutește consumatorul de obligația de a achita serviciul prestat.
Subiecții de plată a serviciilor de salubrizare sunt: persoana care locuiește și/sau este proprietar/coproprietar și/sau dispune de viză de reședință la adresa facturată, precum și chiriașii și locatarii apartamentelor, caselor individuale de locuit, încăperilor locative în cămine și încăperilor nelocative.
Cu privire la serviciile de salubrizare ce constau în evacuarea deșeurilor menajere de pe teritoriul localității persoanele care nu sunt în relații contractuale cu operatorul de salubritate, beneficiază în mod fraudulos de aceleași servicii de care beneficiază persoanele care au încheiat contracte și achită costul lor.
Se prezumă că persoana produce deșeuri menajere pe teritoriul localității.
De asemenea, se subliniază că prestarea calitativă a serviciului public se prezumă până la proba contrarie. În cazul în care consumatorul contestă calitatea și volumul serviciului prestat, se poate adresa administrației publice locale si/sau Agenției de protecție a consumatorului, altor autorități împuternicite prin lege, care vor putea verifica și confirma prin act eventualele neregularități ale serviciului prestat, care ar servi ulterior drept temei pentru recalcularea prețului tarifat al serviciului public pentru situația în cauză. Iar prestatorul va avea posibilitatea contestării actului în modul prevăzut de lege.
Așadar, afirmațiile despre serviciul neprestat sau prestat necalitativ nu pot servi drept temei de respingere a acțiunii în lipsa unui act confirmativ.
Categoriile de persoane care beneficiază de compensații nominative (veterani, invalizi, pensionari ş.a. conform actelor normative sau contractului cu prestatorul serviciului public) achită plata pentru serviciile locative, comunale și necomunale în corespundere cu actele normative în vigoare beneficiind de compensații, reduceri sau scutiri. Însă, dacă împreună cu persoana care beneficiază de compensații, scutiri ş.a locuiesc și alte persoane și/sau sunt coproprietari sau dispun de vize de reședințe, faţă de ultimii se vor aplica regulile generale dacă și fiecare din ei nu beneficiază de anume compensații, reduceri, înlesniri.
În legătură cu aceasta, Compania INCASO reamintește debitorilor de la SALUBRITY SOLUTIONS (din mun. Bălți), că INCASO a preluat creanțele companiei, în valoare de peste 2,6 milioane lei. Creanțele privesc debitorii care au restanțe la plata facturilor pentru anul 2014-2015 și au o întârziere în plată mai mare de 12 luni. Creanțele aparțin persoanelor fizice și juridice.
Recomandarea o puteți găsi accesând website-ul Curții Supreme de Justiție: (http://jurisprudenta.csj.md/search_rec_csj~~HEAD=pobj PHP ID = 136.)
Foto: adevarul.ro

Autor: Compania de Colectare a Datoriilor INCASO SRL
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33