Vizualizări: 1784
Regiunea de Dezvoltare Nord pune bazele colaborării cu județul Brașov, România
Brașov, România, 9 Februarie 2016 — Directorul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, Ion Bodrug, șefa Secției planificare strategică și programare din cadrul ADR Nord, Inga Cojocaru, și decanul Facultății de Drept și Științe Sociale de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Igor Cojocaru, au efectuat săptămâna trecută o vizită de lucru în orașul Brașov, România, unde s-au întâlnit, în incinta Consiliului Județean Brașov, cu vicepreședintele Claudiu Coman și cu șeful Direcției Generale de Administrație Publică, Mihai Pascu.
Cu acest prilej, au fost puse bazele unor parteneriate interinstituționale atât în domeniul dezvoltării durabile, cât și în cel universitar. Totodată, reprezentanții Regiunii de Dezvoltare Nord s-au familiarizat cu practicile de succes ale judeţului Braşov în domeniul planificării durabile şi atragerii investiţiilor și au stabilit împreună cu noii parteneri români domenii de colaborare pe viitor, planificând activităţilor comune în anul 2016.
Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, le-a mulțumit gazdelor pentru oportunitatea de a efectua, pentru prima dată, o vizită de lucru în județul Brașov. În acest context, directorul ADR Nord și-a exprimat dorința de colaborare dintre Regiunea de Dezvoltare Nord din Republica Moldova și județul Brașov din România, ce urmează a fi consfințită printr-un acord de colaborare semnat în cadrul celei de-a IV-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, care va avea loc la toamna viitoare. Cu acest prilej, părțile au discutat și despre oportunitatea de organizare, în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, a unei conferinţe internaţionale cu genericul „Competitivitatea regională bazată pe cercetare, inovare şi transfer tehnologic”, cu participarea profesorilor universitari şi a reprezentanţilor instituţiilor care vor acorda suport procesului de dezvoltare regională din Republica Moldova.
„Am primit răspunsuri pertinente la toate întrebările pe care le-am pus și am stabilit niște acțiuni pentru viitor. Vom colabora pentru partea a doua a anului, când vom organiza ediția a patra a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Vom fi bucuroși să avem ca oaspeți reprezentanții instituțiilor din Brașov la un șir de evenimente care vor fi organizate în perioada septembrie-octombrie. Este evident că Republica Moldova parcurge în prezent o etapă destul de complicată, dar noi muncim încontinuu ca efectele acesteia să se facă simțite cât mai puțin. Vă mulțumim că sunteți receptivi și ne acordați asistența de care avem nevoie. Noi lărgim cercul de prieteni ai Regiunii de Dezvoltare Nord și ne dorim ca în această toamnă să încheiem un acord de colaborare între județul Brașov și regiunea noastră”, a menționat Ion Bodrug, directorul ADR Nord.
„Și noi ne dorim această colaborare. La următoarea întâlnire, când vă invităm din nou la Brașov, vom merge să discutăm direct la Regiunea Centru cu directorul ADR Simion Crețu, tocmai pentru a vedea cum putem să colaborăm mai bine la nivelul unor proiecte și programe comune pe care să le dezvoltăm”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Claudiu Coman.
Reprezentanții Regiunii de Dezvoltare Nord împreună cu șeful Direcției Generale de Administrație Publică din cadrul Consiliului Județean Brașov, Mihai Pascu, au avut întâlniri cu experți în domenii precum dezvoltarea capitalului uman prin calificarea și recalificarea forței de muncă pe sectoare de activitate, sprijinirea mediului de afaceri și înființarea clusterelor de inovare și tehnologie, planificarea strategică și dezvoltarea policentrică. Informațiile astfel obținute vor fi utile în definitivarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord (2016-2020) din Republica Moldova. Discuții aplicate au avut loc la Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov și la Biroul Polului Național de Creștere Brașov, în ideea valorificării experienței acestor instituții și realizării transferului de bune practici. Mihai Veștea, coordonatorul Polului de Creștere Brașov, a împărtășit informații relevante din experiența sa și și-a manifestat interesul de a sprijini dezvoltarea durabilă a Regiunii Nord din Republica Moldova.
Participanţii la vizita de lucru au mai vizitat Asociaţia „Agenţia pentru Managementul Energiei şi Protecţia Mediului Braşov, unde s-au familiarizat cu un șir de proiectele de succes în domeniul eficienței energetice. Directorul Asociației, Camelia Rață, s-a oferit să acorde Regiunii de Dezvoltare Nord suport consultativ în procesul de pregătire a documentaţiilor tehnice în domeniu, conform standardelor Uniunii Europene, pentru depunerea proiectelor la fondurile europene, accesibile și pentru R. Moldova. De asemenea, reprezentanții Regiunii de Dezvoltare Nord au mai vizitat şi „ALT Braşov – Clusterul pentru Inovare şi Tehnologie”, care contribuie la dezvoltarea, promovarea şi sprijinirea industriei inovatoare din zona centrală a României, precum și la Școala de Formare Manageriala în Turism, Braşov, unde s-au familiarizat cu un șir de proiecte de succes în domeniul educației adulţilor şi cu unele programe naţionale de formare a specialiştilor în dependenţă de necesităţile pieţii forţei de muncă.
Totodată, în cadrul vizitei la Brașov s-au pus bazele colaborării dintre Facultatea de Științe Sociale și Drept de la Bălți și Facultatea de Sociologie și Comunicare din cadrul Universității „Transilvania”, pentru realizarea unor schimburi de profesori și în privința planurilor de învățământ în domeniul asistenței sociale. Facultatea brașoveană va dezvolta cu omologii din R. Moldova un proiect de master Erasmus+ și Erasmus Mundus, după cum a menționat prof. univ., dr. Claudiu Coman, care, înainte de a prelua funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, a fost directorul Departamentului de Științe Sociale și ale Comunicării din cadrul Universității „Transilvania”.
Vizita de lucru delegației din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova a fost organizată cu suportul Consiliului Judeţean Braşov şi al Agenţiei de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov, ca urmare a unei vizite la Bălţi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Claudiu Coman, şi a directorului general al Direcţiei Generale de Administraţie Publică, Mihai Pascu, desfăşurată toamna trecută.
În România, ADR Nord mai colaborează cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (Regiunea de Dezvoltare Vest) și cu Agenția pentru Dezvoltare Nord-Est (Regiunea de Dezvoltare Nord-Est). Menționăm că, în rezultatul colaborării cu ADR Vest, am reușit să realizăm un important forum economic moldo-român interregional, precum și multe alte activități și evenimente care au urmărit scopul să contribuie la dezvoltarea Regiunii Nord a Republicii Moldova.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33