Nume
Parola
Vizualizări: 1913
Selectarea unui expert pentru PRESTAREA SERVICIILOR DE INSTRUIRE A APICULTORILOR din Regiunea de Dezvoltare Nord în cadrul proiectului „Crearea sistemului integrat de dezvoltare durabilă a sectorului apicol în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Mold
Bălți, 17 Noiembrie 2015 — DESPRE PROIECT

Proiectul „Crearea sistemului integrat de dezvoltare durabilă a sectorului apicol în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, finanțat de Guvernul României prin intermediul Programului României de Cooperare pentru Dezvoltare și implementat de ADR Nord este conceput pentru a contribui la dezvoltarea socio-economică a Regiunii de Dezvoltare Nord. Proiectul urmărește dezvoltarea unui sistem de achiziții, stocare, procesare, ambalare de produse apicole la nivel regional, valorificarea potențialului melifer din regiune prin crearea unui sistem de marketing, precum și consolidarea capacităților a 100 apicultori locali privind utilizarea programelor de implementare a standardelor internaţionale de calitate în cadrul a 10 seminare și a unei vizite de studiu în România. Implementarea cu succes a proiectului va permite multiplicarea lui în celelalte regiuni de dezvoltare a Republicii Moldova.

OBIECTIVE

► Crearea grupurilor de producători la nivel local și regional pentru formarea loturilor de produse pentru vînzare pe piața internă și la export, în scopul majorării veniturilor, diminuării cheltuielilor și asigurării competitivității produselor;
► Crearea unui sistem (centru) de achiziții, stocare, procesare, ambalare și formare a loturilor de produse apicole la nivel regional în orașul Cupcini, raionul Edineț;
► Crearea unui sistem de comunicare, informațional și marketing în orașul Cupcini, raionul Edineț;
► Asigurarea unei polenizări saturate a livezilor, culturilor entomofile și florii spontane din zone;
► Valorificarea la maximum a potențialului melifer din regiune;
► Venituri majorate în regiune prin vînzarea produselor cu valoare adăugată în apicultură, precum și în ramurile economiei conexe (agricultură, transport, comerț etc.);
► Implementarea sistemelor de monitorizare a calității, trasabilității, securității alimentare a grupurilor de producători apicoli cu impact regional;
► Atragerea tinerilor (inclusiv a femeilor) în practicarea apiculturii din spațiul rural și integrarea lor în grupuri de producători regionali;
► Consolidarea capacităților a 100 apicultori locali privind utilizarea programelor de implementare a standardelor internaţionale de calitate şi de inofensivitate alimentară în cadrul a 10 seminare și a unei vizite de studiu organizate în perioada pasivă a sezonului apicol;
► Fortificarea sănătății populației din regiune prin sporirea consumului de produse apicole ecologice.

REZULTATE

► Produse apicole de calitate;
► Mediul de afaceri dezvoltat;
► Produse apicole procesate ulterior și obținerea unei game diversificate a acestora;
► Produse apicole obținute și stocate conform standardelor internaționale;
► Capacități de comerț și promovare a exportului produselor apicole îmbunătățite;
► Forțe calificate de muncă în domeniul apicol;
► Nivel de sărăcie redus în localitățile rurale prin crearea noilor locuri de muncă;
► Populație sănătoasă prin sporirea consumului de produse apicole ecologice;
► Mediu favorabil pentru investiţii în agricultură;
► Noi servicii în zona de Nord a Moldovei (stocare, procesare, ambalare produse apicole, servicii de polenizare dirijată a culturilor entomofile);
► Infrastructuri de bază pentru servicii de afaceri în apicultură.

BENEFICIARI

► 100 apicultori din RDN instruiți și implicați în diverse activități ale proiectului;
► Cel puțin 9 persoane din RDN instruite și angajate în Centrele noi-create;
► Consiliul Raional Edineț;
► Primăria orașului Cupcini.

Pentru implementarea cu succes a prezentului proiect, va fi angajat un expert internațional din spațiul Uniunii Europene.

SARCINI ȘI RESPONSABILITĂȚI

Instruirea, expertizarea împreună cu partenerii naționali în domeniul apiculturii și exportului, după cum urmează:

► Tehnici de participare la expoziții internaționale în scopul promovării produselor;
► Elaborarea și negocierea contractelor internaționale;
► Importanța și tehnici de atragere a investițiilor străine;
► Cooperarea cu organizațiile donatoare din Republica Moldova și de peste hotare;
► Formarea loturilor raionale și regionale de produse apicole;
► Instruiri pe tematici ce țin de implementarea apiculturii moderne;
► Instruirea și certificarea apicultorilor, implementarea și certificarea stupinelor ecologice;
► Instruirea privind organizarea expozițiilor-vînzări;
► Familiarizarea apicultorilor cu privire la utilizarea tehnologiilor de ultimă generație în domeniul apiculturi;
► Instruire în metodologia comercializării produselor apicole;
► Schimb de bune practici, preluarea experienței și know-how în domeniul apicol.

În total vor fi promovate 10 seminare. Seminarele vor avea loc în perioada decembrie 2015 - februarie 2016 și vor fi desfășurate în 2 etape cîte 5 zile (data exactă va fi stabilită împreună cu echipa de implementare a proiectului).

LOCUL DE MUNCĂ

► Expertul internațional își va desfășura activitatea în Regiunea de Dezvoltare Nord, Republica Moldova.

RAPORTĂRI

Pe durata angajării expertul va prezenta următoarele rapoarte:

► Planul de lucru, cu descrierea activităților pentru fiecare zi de lucru;
► Raportul individual de activitate la finalizarea activităților desfășurate;
► Fișele de evaluare a volumului și calității lucrului acordat de către persoanele instruite;
► Materialele informaționale didactice și după caz materialele și prezentările activităților de instruire;
► Registrele vizitei expertului.

CERINȚE FAȚĂ DE CANDIDAȚI

► Cetăţean al Uniunii Europene;
► Licenţiat în zootehnie, biotehnologii, sau domenii similare;
► Cel puţin 10 ani experienţă în domeniu;
► Experienţă în apicultură și exportarea mierii de albini;
► Experienţă în procesarea și ambalarea mierii de albini;
► Cunoașterea limbii române.

DOCUMENTE NECESARE

Candidatul interesant va depune, pînă în data de 30.11.2015, la adresa de e-mail a ADR Nord // adrnord@gmail.com // următorul set de documente:

Oferta tehnică:

► Scrisoare de motivare (cu menţionarea obligatorie a experienţei anterioare în apicultură, precum şi a proiectelor din acest domeniu la care a participat sau participă);
► Curriculum vitae;
► Copia diplomei de studii superioare;
► Copia certificatelor de la cursurile de instruire la care aţi participat în ultimii trei ani (dacă sunt).

Oferta financiară:

► Remunerarea muncii, salariul brut pentru o zi lucrătoare, care va include toate costurile aferente îndeplinirii funcțiilor, precum și taxele la salariul achitat.

Atașat, se găsesc criteriile de evaluare a ofertelor.

www.adrnord.md