Nume
Parola
Vizualizări: 1790
Antreprenori din raionul Soroca și din câteva regiuni ale Letoniei pun bazele unei colaborări reciproc avantajoase
Soroca, 7 Octombrie 2015 — Evenimentul Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a III-a, care se desfășoară în perioada 6-10 octombrie 2015 în orașele Bălți, Glodeni, Edineț, Briceni, Florești și Soroca continuă să consolideze relațiile de cooperare ale Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova cu Republica Letonia, la nivel de administrații publice locale, asociații obștești și antreprenori.

Astfel, în cadrul unei mese rotunde cu genericul „Dezvoltarea antreprenoriatului în raionul Soroca. Oportunități de colaborare cu partenerii din Letonia”, care a avut loc miercuri, 7 octombrie, în incinta Incubatorului de Afaceri din Soroca (IAS), mai mulți antreprenori din raionul Soroca și din câteva regiuni ale Republicii Letonia au pus bazele unei colaborări reciproc avantajoase.

Masa rotundă a debutat mesaje de încurajare și susținere a colaborării dintre antreprenorii din raionul Soroca și cei din Letonia. Atât președintele raionului Soroca, Mihai Mâțu, cât și primarul orașului Soroca, Victor Său, au salutat interesul delegației letone față de mediul de afaceri din raionul și orașul Soroca.

La rândul său, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a menționat că țara noastră are de câștigat mult atunci când o delegație din componența căreia fac parte 74 de letoni vizitează Regiunea de Dezvoltare Nord. „Probabil este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când membrii unei delegații atât de numeroase dintr-o țară europeană nu doar că sunt dispuși să aprofundeze colaborarea cu tradiționalii lor parteneri din Regiunea de Dezvoltare Nord, ci și să se intereseze de noi perspective de colaborare și proiecte reciproc avantajoase”, a spus directorul ADR Nord.

„Vizitele noastre reciproce, în Letonia și în Moldova, precum și componența foarte variată a delegațiilor noastre este acea sinergie care poate contribui la dezvoltarea localităților și a regiunilor. Putem obține cu mult mai multe rezultate frumoase atât timp cât vom acționa împreună”, a menționat Jevgēnija Butņicka, reprezentantă a Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale al Republicii Letonia (VARAM). Reprezentanta VARAM a mai spus că ministerul pe care îl reprezintă, în colaborare cu ADR Nord, va continua să construiască punți de legătură la nivel regional și local între cele două țări.

În cadrul mesei rotunde de la Incubatorul de Afaceri din Soroca au fost prezentate comunicări despre potențialul investițional al raionului Soroca și despre dezvoltarea antreprenoriatului în Letonia.

Managerul Incubatorul de Afaceri din Soroca, Liliana Babără, a prezentat delegației letone informații relevante despre instituția pe care o conduce și rolul acesteia în procesul de susținere și dezvoltare a antreprenoriatului în regiune.

La rândul său, directorul Filialei Soroca a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Lilia Catruc, a vorbit despre activitățile Filialei Soroca a CCI care contribuie la îmbunătățirea mediului de afaceri.

Marina Omelcenco, specialist Secţia Cultură şi Turism a Consiliului Raional Soroca, s-a referit în discursul său la potenţialul turistic al raionului Soroca.

Masa rotundă s-a încheiat cu o sesiune bilaterală pentru antreprenorii din raionul Soroca şi din Letonia prezenți la eveniment. După sesiunea bilaterală, delegația letonă a efectuat mai multe vizite la câteva întreprinderi și obiective turistice din orașul Soroca.

Amintim că, anul trecut, în cadrul celei de-a II-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, orașul Soroca a semnat un acord de colaborare cu orașul Rēzekne din Letonia.

Evenimentul Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a III-a, are loc în perioada 6-10 octombrie 2015 și este organizat de ADR Nord, sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, în colaborare cu Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale al Republicii Letonia (VARAM), Agenția pentru Investiții și Dezvoltare a Letoniei și Asociația obștească „Forumul rural din Letonia”.

www.adrnord.md