Vizualizări: 1855
Raionul Glodeni va colabora cu regiunea Jelgava din Letonia
Glodeni, 6 Octombrie 2015 — Raionul Glodeni va colabora cu regiunea Jelgava din Letonia. Un acord de colaborare în acest sens a fost semnat marți, 6 octombrie, la Glodeni, în contextul celei de-a III-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Acordul de colaborare dintre cele două administrații publice locale din țara noastră și Letonia a fost semnat de către președintele raionului Glodeni, Ion Leucă, și, respectiv, de către președintele regiunii Jelgava, Ziedonis Caune. Ceremonia încheierii acordului a fost facilitată de Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale al Republicii Letonia (VARAM) și Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord).
Evenimentul a avut loc în prezența unei delegații letone și a reprezentanților autorităților locale din raionul Glodeni. Participanții la eveniment au discutat despre viitorul european spre care tinde Republica Moldova.
Președintele raionului Glodeni, Ion Leucă, care este și președintele Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord, a menționat că legăturile de colaborare cu regiunea Jelgava pot fi valorificate pe linie economică și culturală, precum și în sfera schimbului de experiență în domeniul realizării proiectelor de dezvoltare socio-economică. Potrivit președintelui Ion Leucă, semnarea acordului de colaborare cu regiunea Jelgava este un pas important pentru dezvoltarea raionului Glodeni.
La rândul său, președintele regiunii Jelgava, Ziedonis Caune, a apreciat posibilitatea dezvoltării relațiilor de colaborare dintre raionului Glodeni și regiunea letonă Jelgava.
„Colaborarea dintre administrațiile publice locale din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova și cele din Letonia vor aduce beneficii pentru ambele părți. Faptul că am trecut la un nou nivel de colaborare, și anume cel dintre administrațiile publice locale, demonstrează că eforturile noastre încep a da rezultate importante”, susține directorul ADR Nord, Ion Bodrug.
La rândul său, Jevgēnija Butņicka, reprezentantă a VARAM, susține că ministerul leton pe care îl reprezintă va continua să faciliteze crearea unor astfel de parteneriate, întrucât și autoritățile publice locale, și organizațiile neguvernamentale din Letonia sunt interesate să cunoască cât mai multe exemple de dezvoltare de succes din nordul Republicii Moldova.
La ceremonia de semnare a celor două acorduri de colaborare a participat o delegație letonă din componența căreia au făcut parte reprezentanți ai administrației publice locale și ai organizațiilor neguvernamentale din mai multe regiuni din Letonia. După semnarea acordului, delegația letonă a vizitat Centrul comunitar „Încredere” din Glodeni și Rezervația Naturală Pădurea Domnească.
REGIUNEA DE DEZVOLTARE NORD CONTINUĂ SĂ-ȘI CONSOLIDEZE RELAȚIILE DE COOPERARE ÎN DOMENIUL DEZVOLTĂRII REGIONALE CU LETONIA, LA NIVEL DE ADMINISTRAȚII PUBLICE LOCALE ȘI ASOCIAȚII OBȘTEȘTI
Acordul de colaborare semnat de raionul Glodeni și regiunea Jelgava este cel de-al nouălea acord de colaborare similar încheiat de administrații publice locale din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova și Letonia. În ultimii 2 ani, au fost încheiate 8 acorduri de colaborare dintre localități/raioane din nordul Moldovei și localități/regiuni din Letonia. La sfârșitul anului trecut, în contextul vizitei unei delegații din Letonia în Regiunea de Dezvoltare Nord, au fost semnate 4 acorduri de colaborare similare: raionul Edineț și regiunea Daugavpils, Asociațiile obștești „Pro Cooperare Regională” și „Forumul rural din Letonia”, raionul Florești și regiunea Saldus, orașul Briceni și regiunea Brocēni. Tot în 2014, administrația orașului Florești și cea a regiunii Gulbene și-au început colaborarea. La fel, colaborează și orașele Edineț și Soroca cu regiunea și, respectiv, orașul Rēzekne din Letonia. Două acorduri în acest sens au fost semnate la Edineț și Soroca, în contextul celei de-a doua ediții a Zilelor RDN. Primul acord de colaborare moldo-leton dintre două administrații publice locale a fost încheiat la 11 octombrie 2013, în satul Corjeuți, raionul Briceni, dintre Primăria satului Corjeuți și municipalitatea Aloja.
Un acord de colaborare urmează să semneze Primăria municipiului Bălți și Primăria orașului Daugavpils din Letonia. Acordul de colaborare va fi încheiat sâmbătă, 10 octombrie 2015, la Bălți. Ceremonia de semnare a documentului va avea loc începând cu ora 11.00, în Piața Vasile Alecsandri, în contextul Zilei cooperării Letoniei cu regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova, eveniment ce va încheia cea de-a III-a ediție a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord.
Evenimentul Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a III-a, are loc în perioada 6-10 octombrie 2015 și este organizat de ADR Nord, sub egida Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, în colaborare cu VARAM, Agenția pentru Investiții și Dezvoltare a Letoniei și Asociația obștească „Forumul rural din Letonia”.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2288
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33