Vizualizări: 3968
Centrul Contact a instruit asociațiilor comunitare locale în domeniul colectării de fonduri, dar și „rețele, lobby și advocacy”
1 Iunie 2015 — Circa 49 de persoane din localitățile beneficiare: Ciorești, Măcărești, Sculeni, Ciuciuleni, Ivancea, Peresecina, Ruseștii Noi, Ermoclia, Gura Galbenei si Zaim au fost instruite la 30 aprilie, 28, 29, 30 mai în domeniul colectării de fonduri, dar și la capitolul “Networking, Lobbying and Advocacy”.
Instruirea a fost organizată în cadrul programului de consolidare a capacităţilor organizaţiilor comunitare beneficiare ale Programului Comun de Dezvoltare Integrată (JILDP/UN Women).
La 30 aprilie, 28, 29 mai, moderatorii sesiunii, Valerian Tăbîrță și Silvia Strelciuc, experți-facilitatori ai Centrului CONTACT au discutat împreună cu participanții Chișinău și Bălți despre activităţile de colectare a fondurilor în organizaţiile neguvernamentale, identificarea şi valorificarea resurselor interne și externe ale organizaţiilor și mobilizarea acestora în sprijinul păturilor socialmente vulnerabile, persoanelor cu dezabilități şi altor categorii de beneficiari. Au fost precizate metodele utilizate în colectarea de fonduri, dar și tipurile de donator.
În cadrul seminarului participanții au învăţat cum se elaborează şi se implementează strategii de colectare de fonduri, au studiat practici de succes în domeniu din diferite localități ale Republicii Moldova.
Un alt aspect abordat a vizat legislația în domeniu, transparența și principiile etice în procesul de colectare.
La 30 mai, instruirea despre “Networking, Lobbying and Advocacy” a fost moderată de Valerian Tăbîrță și Aleona Veselovscaia, experți-facilitatori ai Centrului CONTAC au discutat cu participanții din Bălți despre managementul coalițiilor, dezvoltarea partenriatelor intersectoriale și regionale. Deasemenea, au fost explicate metodetele și tehnicile de advocacy, precum și strategia unei campanii de advocacy.
Totodată, participanții au învățat care sunt tehnicile de influențare, cum funcționează o campanie media de advocacy și cum trebuie să fie planificată.
Următoarele instruiri în cadrul acestui proiect, vor avea loc pe 5-6 iunie în incinta Centrului Contact și vor aborda tema „“Networking, Lobbying and Advocacy”. Participanții sunt reprezentanți ai ACL din Pârlita, Cărpineni, Gotești, Iargara, Mingir, Sărata Galbena, Congaz, Vulcănești, Răzeni, Schinoasa, Rețeaua Femeilor și rețeaua Fetelor Rome
În total în cadrul programului de instruire vor fi consolidate capacitățile a 60 de reprezentanți ai asociațiilor comunitare beneficiare ale Programului Comun de Dezvoltare Integrată (PNUD/UN Women în domenii ce țin de managementul de proiect, colectarea de fonduri, monitorizarea și evaluarea proiectelor, comunicarea și relațiile publice în organizații, rețele, lobby și advocacy, serviciile sociale și antreprenoriatul social.
Persoana de contact Vasile Cioaric, coordonator de programe – 022 23 39 47

Autor: Centrul Contact
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33