Nume
Parola
Vizualizări: 5429
Judecători, procurori, avocaţi din Moldova, instruiţi în prevenirea şi combaterea violenţei în familie de către o echipă internaţională
Chișinău, 10 Noiembrie 2014 — 20 de judecători, procurori, avocaţi din Republica Moldova participă, între 10 şi 12 noiembrie 2014, la un curs de instruire în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, susţinut de o echipă internaţională de la organizaţia americană „Avocații pentru Drepturile Omului” şi doi judecători din SUA.

Cursul de instruire „Implementarea legislației Republicii Moldova cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie” se desfăşoară la Institutul Naţional al Justiţiei şi este organizat în parteneriat cu Centrul de Drept al Femeilor (CDF), cu suportul financiar al Misiunii OSCE în Moldova și Fundației OAK.

Această formare de formatori în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, ce reuneşte judecători, procurori şi avocaţi din Bălţi, Căuşeni, Chişinău, Criuleni, Drochia, Hânceşti şi Râşcani este susţinută de formatori internaţionali de la organizaţia americană „Avocații pentru Drepturile Omului”, precum şi de judecătoarele Elizabeth V. Cutter şi Kathryn Quaintance cu o bogată experienţă atât în sistemul judecătoresc din SUA, cât şi în activităţile de instruire şi pledoarie împotriva fenomenului violenţei în familie.

Sesiunile-cheie ale cursului de formare a formatorilor „Implementarea legislației Republicii Moldova cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie” cuprind teme precum bunele practici internaţionale în domeniu: prevederile legislative, modificările propuse, lacunele şi interpretarea legislaţiei; responsabilizarea agresorilor; pericolele reconcilierii și medierii în cazurile de violență în familie; precum şi programele de reabilitare pentru agresori.
Agenda instruirii de la Institutul Naţional al Justiţiei include şi câteva exerciţii interactive: aplicarea legislației civile și penale în soluționarea cazurilor de violență în familie; şi retragerea plângerii în cazurile de violență în familie examinate în procedură penală.

Cursul de formare de formatori pentru judecători, procurori şi avocaţi din Moldova face parte dintr-un efort mai larg al Centrului de Drept al Femeilor şi partenerilor săi în prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care a inclus, de asemenea, elaborarea de resurse, instruiri în bunele practici în domeniu pentru poliţişti etc.

Centrul de Drept al Femeilor este o organizaţie non-guvernamentală, creată în 2009 de către o echipă de femei – care asigură – prin informare, sprijin şi asistenţă juridică – promovarea și protecția drepturilor femeilor și contribuie la reducerea violenței în familie în Republica Moldova.

--

CONTACTE:
CENTRUL DE DREPT AL FEMEILOR (CDF)
Str. Sfatul Ţării 27, oficiul 11, Chişinău, MD 2012
Tel./Fax: 022 237 306 / 068 855 050
Web: http://www.cdf.md
Persoane de contact:
Angelina Zaporojan-Pîrgari | e-mail: angelina_zaporojan@yahoo.com
Eleonora Grosu | e-mail: eleonoragrosu@gmail.com