Vizualizări: 4225
Contribuabilii vor primi pe poşta electronică noutăţi din domeniul fiscal
mun. Chisinau, 30 Octombrie 2014 — Serviciul Fiscal de Stat are stabilit un obiectiv strategic în activitatea sa, care se referă la comunicare continuă cu contribuabilii, fiind o instituţie publică deschisă dialogului, care ia în considerare şi respectă necesităţile acestora.
Astfel, prin comunicare, organul fiscal urmăreşte stabilirea nevoilor şi exigenţelor persoanelor fizice şi juridice pentru ca prin rolul şi atribuţiile pe care le deţine, să vină în întîmpinare acestora, realizînd în acest mod un interes general.
Reieşind din cele expuse, în vederea promovării politicii fiscale, SFS a decis stabilirea unui cadru conceptual pentru interacţiune cu mediul de afaceri şi cetăţeni – serviciul electronic „Diseminare mesaje”, disponibil pe site-ul servicii.fisc.md.
„Prin intermediul acestui sistem va fi realizată pe larg activitatea de comunicare şi concomitent identificarea priorităţilor şi cerinţelor parvenite din partea contribuabililor. Procesul de interoperabilitate va avea loc prin serviciul de poştă electronică, adică prin expedierea mesajelor informative şi tematice din partea IFPS către adresele electronice ale abonaţilor la serviciul dat”, a menţionat Ion Prisăcaru, Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Recent, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a lansat modulul „Abonează-te la notificări prin e-mail” parte componentă a serviciu ”Diseminarea mesajelor”, fiind parte integrală din serviciul specificat şi presupune abonarea la mesaje prin selectarea din lista mesajelor, pe cele care utilizatorul doreşte să le recepţioneze de la SFS. Ca urmare, utilizatorul trebuie să accepte condiţiile de prestare a serviciului respectiv pentru a finaliza procedura de abonare.
Astfel, sistemul va permite expedierea următoarelor tipuri de mesaje diferenţiate după tipul de utilizator.
Pentru persoane juridice:
• calendarul fiscal, ce conține informații despre termenele de prezentare a dărilor de seamă și termenele de achitare a obligațiilor față de buget, după categorii de contribuabili, cu referințe la cadrul legal;
• buletinul informativ al actelor legislative și normative, adoptate în luna curentă și cele care au fost adoptate anterior, dar vor intra în vigoare în luna următoare emiterii buletinului;
• notificarea privind apropierea termenelor de achitare a obligațiilor fiscale cu o informație exhaustivă la compartimentul dat;
• noutăți fiscale care țin de activitățile actuale și relevante ale Serviciului Fiscal de Stat;
• notificarea privind neprezentarea dărilor de seamă, care va conține date privind dările de seamă (declarația privind TVA și declarația privind Accizele) care nu au fost prezentate în termenele stabilite de legislație (necesită autentificare);
• notificarea despre obligațiile agentului economic față de buget, care va conține cuantumul obligației nestinse față de buget, înregistrate în sistemul de evidență a Serviciului Fiscal de Stat la data notificării (necesită autentificare).
Pentru persoanele fizice:
• calendarul fiscal;
• buletinul informativ al actelor legislative și normative;
• notificarea privind apropierea termenelor de achitare a obligațiilor fiscale;

• înștiințarea despre necesitatea depunerii declarației cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală, prin care contribuabilului i se va aminti despre apropierea termenului de depunere a declarației cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală și a prevederilor legale aferente depunerii (necesită autentificare);
• notificarea despre nedepunerea declarației cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală, prin care contribuabilul va fi înștiințat despre nedepunerea declarației cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală, în caz că ultimul are obligația de a o prezenta (necesită autentificare);
• notificarea despre obligațiile persoanelor fizice–cetățeni față de buget, care va fi expediată după ce contribuabilul a depus declarația pe venit și are înregistrate datorii sau supraplată la buget (necesită autentificare).
Acest serviciul a fost dezvoltat în colaborare cu Î.S. „Fiscservinform”, structura responsabilă de dezvoltarea şi menţinerea întregului Sistem informaţional integrat fiscal din RM. Respectiv, cu privire la importanţa şi necesitatea sistemului, Administratorul Î.S. „Fiscservinform”, Vitalie Coceban a evidenţiat că „implementarea tehnologiilor performate în procesul de gestiune şi circulaţie a informaţiei asigură un nivel superior privind calitatea interacţiunii comunicaţionale dintre SFS şi contribuabili . Privit sub această prismă, sistemul de diseminare automatizată a mesajelor determină crearea unui mediu favorabil pentru informarea publicului despre aspecte fiscale de o importanţă relevantă. Sistemul este un produs software şi hardware, fiind elaborat în conformitate cu cerinţele standardelor internaţionale, astfel încît securitatea informaţională este garantată”.
Scopul elaborării unui asemenea instrument vizează majorarea gradului de transparenţă şi orientarea către informarea continuă şi operativă a contribuabililor pentru îmbunătăţirea raporturilor de comunicare cu aceştia.
Pentru detalii contactaţi Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat la numărul 0 8000 1525 sau vizitaţi pagina servicii.fisc.md.

Autor: Î.S. "Fiscservinform"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33