Nume
Parola
Vizualizări: 4275
Socialiştii: cerem naţionalizarea BEM şi organizarea audierilor urgente pe marginea situației din sectorul agrar
24 Septembrie 2014 — Astăzi, membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au protestat în faţa Ministerului Agriculturii şi au cerut să fie organizate, în mod de urgenţă, audieri pe marginea BEM şi a situaţiei din sectorul agrar.

”Încercăm să audiem membrii Guvernului în privinţa privatizărilor ilegale de mai bine de 3 săptămîni, însă aceştia se ascund. Societatea doreşte să afle ce se întîmplă cu BEM, Aeroportul. Ce se întîmplă în agricultură, fiindcă fermierii nu au unde să-şi realizeze producţia, ce se întîmplă cu subvenţiile care trebuie să li se acorde? Noi ne adresăm către guvernare - nu vă jucaţi cu focul. Numărătoarea inversă pentru oligarhii de la guvernare a început, iar cei care au furat vor sta la închisoare” a declarat Preşedintele PSRM, Igor Dodon.

Dat fiind că şi de data aceasta n-a avut loc şedinţa comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Igor Dodon a menţionat că scandalurile şi fărădelegile masive legate de alianţa de guvernare demonstrează lipsa unei înţelegeri în cadrul acesteia, fapt care conduce la agravarea contiună a situaţiei din ţară şi tergiversarea procesului de activitate a Parlamentului.

“Cerem în mod de urgenţă să fie convocată şedinţa în plen a Parlamentului, iar deputaţii, care trebuiau déjà de o lună să fie la muncă dar se află încă în vacanţă, să revină la lucru. În timp ce premierul Leancă coace plăcinte gigantice, iar Bumacov fierbe mămăligă record, ţara se află în prag de o criză profundă, fermierii nu primesc subvenţiile cuvenite şi suportă mari pierderi. Plăcintarii şi mămăligarii - jos de la guvernare”, a menţionat Ion Ceban, deputat în Parlamentul RM.

Protestatarii i-au învinuit pe cei de la guvernare că sînt ghidaţi de interesele personale şi nu ale ţării. Protestatarii au scandat: „Moldova fără ologarhi”, „Ajunge să furaţi”, „Hoţii la dubă”.